Suspendarea activității Parlamentului britanic a stârnit protestele celor care se opun unui Brexit fără acord. O petiție a strâns peste un milion de semnături

ACTUALIZARE 29.08/ 13:00 Suspendarea parlamentului britanic pe fondul Brexistului a creat revoltă în spațiul public.
O petiție online împotriva acestei măsuri cerută de premierul Boris Johnson a fost semnată de peste un milion de persoane. În petiția formulată de parlamentari britanici care se opun ieșirii țării din UE fără un acord se arată că „Parlamentul nu trebuie suspendat sau dizolvat decât dacă perioada privind Articolul 50 a fost extinsă sau dacă intenția Marii Britanii de a ieși din Uniunea Europeană a fost retrasă”, arată BBC.
Tot miercuri seară, mai mulți oameni s-au adunat în Westminster, unde au strigat „opriți lovitura de stat” și au purtat pancarte anti-Brexit și steaguri UE. Demonstrația a început în fața Parlamentului și a continuat pe Downing Street. Este prevăzut ca în următoarele zile să aibă loc mai multe proteste similare.
Știrea ințială
Regina Elisabeta a II-a a aprobat miercuri planul premierului Boris Johnson de a suspenda parlamentul, relevă o declarație a organismului oficial de consilieri ai Reginei, cunoscut drept Privy Council, potrivit Reuters, citată de Agerpres.
Suspendarea Parlamentului i-ar împiedica pe deputați să se opună unui Brexit fără acord, mai cu seamă având în vedere că există o majoritate în Camera Comunelor, care nu accepta această variantă de ieșire din UE.
Declarația confirmă că parlamentul Regatului Unit va fi suspendat începând cu o zi din intervalul 9-12 septembrie până la 14 octombrie.
„În această zi, Majestatea Sa a ordonat în Consiliu ca parlamentul să fie suspendat începând cu o zi care să nu fie mai devreme de luni, 9 septembrie 2019, și nu mai târziu de joi, 12 septembrie 2019, până în ziua de luni, 14 octombrie 2019'”, se arată în declarația citată de Reuters.
Suspendarea parlamentului britanic până la 14 octombrie, anunțată de premierul Boris Johnson, este un „scandal constituțional”, a declarat președintele Camerei Comunelor, John Bercow, potrivit AFP.
„Este absolut evident că obiectivul suspendării este acum de a împiedica parlamentul să dezbată Brexitul și să-și îndeplinească datoria de a defini o traiectorie pentru țară”, a spus Bercow.
La rândul său, liderul opoziției laburiste Jeremy Corbyn a afirmat că intenția premierului Boris Johnson de a extinde vacanța parlamentară până la 14 octombrie este „o faptă reprobabilă și o amenințare pentru democrația'” britanică.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Boris Johnson Regina Elisabeta a-II-a
Locații: Marea Britanie
Subiecte: Brexit
Organizații: Parlamentul Marii Britanii
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)