În luna septembrie a anului trecut am trimis câtorva prieteni o scurtă analiză din care rezulta că o recesiune economică globală, ce va începe în maxim un an, este aproape certă. Recesiunea urma să plece, evident, și de data aceasta ca și în cazurile precedente, de la intrarea în criză a primei puteri economice mondiale, SUA.
Analiza avea la bază un indicator de importanță majoră care utilizează inclusiv ceea ce aveam să aflu între timp că se numește „înțelepciunea mulțimilor”: în apropierea unei crize sau recesiuni, dar cu relativ mult înaintea acesteia, marile fonduri de hedging, băncile și traderii participanți la piețele de capital au tendința, aparent irațională dar vizibilă și persistentă, de aglomerare pe anume instrumente financiare cu risc mai redus. Ca atare, curbele de reprezentare grafică ale acestora capătă o anumită formă; la depășirea unui anumit prag valoric se consideră declanșat semnalul de intrare în perioada pre-recesiune.

Iată mai jos graficul actualizat. Nivelul zero este semnalul de pre-recesiune, după care, la un interval mediu de circa 300 de zile, urmează intrarea „oficială” în recesiune pe baza valorilor indicatorilor economici comunicați de guverne pentru lunile recente. Ariile gri reflectă intervalele de criză și recesiune din ultimii 50 de ani; observăm că fiecare asemenea zonă a fost precedată de o coborâre sub zero a nivelului indicatorului de referință. 
Nu plictisesc novicii cu detalii suplimentare, iar cei inițiați în economie știu deja despre ce este vorba.


Azi, sub presiunea pandemiei, nu mai există nicio îndoială că va fi o recesiune – se discută doar cu privire la amploarea și urmările acesteia. Însă, în septembrie 2019 nu se auzise de coronavirus iar datele comunicate de birourile americane de statistică indicau o economie în avans puternic. Cu toate acestea, indicatorul tocmai coborâse sub pragul care indica iminența crizei.

Această teorie nu îmi aparține. Ea a fost formulată de oameni infinit mai competenți. Am ținut însă să marchez splendida confirmare a unei vechi teorii sociologice de către o piață financiară care tranzacționează zilnic zeci de trilioane de dolari în câteva mii de active diferite. 

La fel și în cazul demografiei, a cărei enormă importanță este speculată de strategii marilor industrii capitaliste pentru valoarea predicțiilor sale cu privire la comportamentul economic pe termen lung. Demografii americani au prezis, cu mult înainte de a se petrece și cu o marjă de eroare de doar câteva luni, criza economică din 2008-2009, plecând de la datele privind mișcarea populației și comportamentul tipic în ce privește achiziția de locuințe. Poate este timpul ca și guvernul României să reconsidere valoarea sociologiei și a demografiei statistice în planificările, operaționalizările și strategiile sale pe termen mediu și lung – dacă o avea așa ceva.

***
De la articolul meu anterior (pe care îl găsiți aici) căderea burselor continuă încă și mai violent, iar toate monedele scad vertiginos în raport cu dolarul, spre disperarea lui Donald Trump și a Rezervei Federale (care ține loc de bancă centrală în SUA). Poate părea, la o primă vedere, că un dolar puternic este avantajos pentru SUA și un semn de încredere. De fapt, este exact pe dos. Dincolo de un anumit prag de apreciere, dolarul nu doar că face mărfurile americane necompetitive la export, dar întrucât toate datoriile tranzacționate pe burse (da, există o asemenea clasă de active!) sunt cotate în dolari, va urma un val masiv de default-uri (incapacități de plată) suverane și corporate care va falimenta state și economii deopotrivă, aducând efectele pe care cu toții le bănuim. 
Vechile instrumente de politică monetară ale băncilor centrale precum reducerea la zero a ratei dobânzii de intervenție și „pachetele de stimulare” economică nu mai funcționează. Fed-ul american aruncă în piață sume uriașe de bani, zilnic, între 500 de miliarde și un trilion de dolari în speranța zadarnică a slăbirii dolarului, căutat acum insistent ca activ de refugiu de aproape toți traderii. La fel fac și Banca Centrală Europeană și băncile centrale ale altor state, într-o competiție reciprocă a tăierii de dobânzi. Numai că nu poți ieși dintr-o criză economică tipărind bani fără acoperire! Dacă ar fi așa, Zimbabwe ar fi în vârful piramidei puterilor economice mondiale. Faptul că instituțiile bancare, care știu bine adevărul celor de mai sus, insistă în asemenea comportamente arată epuizarea măsurilor raționale de încetinire a căderii în recesiune.

Odată cu ultimele evenimente, corelațiile obișnuite din piețe, cum ar fi spre exemplu cea între prețul aurului și risc, au dispărut, făcând loc unei volatilități înfricoșătoare.

Ne așteaptă vremuri interesante, cum ne-au urat… chinezii.

***

Să vedem și probabilele urmări pozitive ale epidemiei și ale abordării „fiecare pentru el” al cărei semnal a fost dat de Germania și Franța. Vor fi reconsiderate și revalorizate granițele naționale, armata (dacă ai nevoie de militari pentru menținerea ordinii tot pe ai tăi te bazezi, nu chemi NATO), imigrația - indiferent de unde ar veni ea, economia națională și autosuficiența, folosirea resurselor naturale pentru interesele națiunii și nu pentru cele ale corporațiilor sau ale „aliatului strategic”, echilibrul între sistemul medical privat și cel public, naționalismul etnic. Eșecul abisal al UE în a răspunde crizei poate grăbi finalul acestei construcții anti-naționale.

Sper ca adepților privatizării integrale a orice și ai „piețelor libere și de-reglementate”, recte ai unei jungle economice neo-liberale, să le vină mintea la cap. O situație de criză are, totuși, avantajul de a pune în evidență limitele inerente ale unei abordări bazate pe competiție economică și atât în domenii strategice.

La nivel social observăm că au ieșit brusc dintre priorități „necesitatea educației sexuale”, a „asigurării egalității de gen” sau recunoașterea „relațiilor de familie în cuplurile formate din persoane de același sex”. Dacă criza va dura, vor dispărea, probabil, din curiculele universitare disciplinele ideologice, pentru simplul motiv că se va pune în primul rând problema asigurării resurselor necesare supraviețuirii individuale și economice. „Experții în egalitate de gen” – o meserie-parazit inventată de politruci – vor fi dați afară cu șuturi în dos de firmele care se presupune că ar trebui să îi angajeze. Nu va mai interesa pe nici un patron asemenea tâmpenii. Chiar, știe cineva ce competențe concrete are un absolvent de „studii de gen”?

Cu puțin noroc, grant-urile cum a fost cel de 30.000 de dolari oferit recent unor organizații comuniste, pardon, feministe din România pentru a organiza ateliere de frecat menta și stigmatizat bărbații ca agresori și violatori sau manifestații anti-BOR vor dispărea și ele, iar vajnicele urmase ale Rozei Luxemburg vor trebui să se apuce de o meserie. Fie aia și „cea mai veche meserie” din lume.

***
În perioada cât școlile sunt închise copiii petrec, adesea, mai mult timp pe internet. Am identificat un articol care ajută părinții să găsească soluții tehnologice potrivite pentru a monitoriza activitatea online a copiilor și a limita expunerea lor la comportamente dăunătoare sau infracționale (filtre):