Tensiuni SUA-Iran: Trump anunță noi sancțiuni „majore” împotriva Teheranului. „Moarte Americii!”, i-au replicat deputații iranieni, reluând sloganul Revoluției islamice din 1979

Statele Unite ale Americii vor impune noi sancțiuni „majore” Iranului în încercarea de a împiedica țara să obțină arma nucleară, a declarat președintele Donald Trump, anunță BBC.
El a spus că presiunea economică va fi menținută cu excepția cazului în care conducerea de la Teheran își schimbă cursul.
„Vom pune noi sancțiuni”, a declarat Trump reporterilor. „În unele cazuri ne mișcăm rapid".
Decizia vine după ce Iranul a anunțat că ar depăși limitele agreate la nivel internațional cu privire la programul său nuclear.
Limita stocului de uraniu a fost stabilită printr-o înțelegere cu puterile nucleare ale lumii în 2015. În schimb, sancțiuni majore au fost atunci ridicate, permițând Iranului să reia exporturile de petrol - principala sursă de venit a Guvernului.
Însă SUA a renunțat la înțelegere anul trecut și a reinstaurat sancțiuni. Acest lucru a declanșat o criză economică în Iran, valoarea monedei ajungând la un record minim și să îndepărteze investitorii.
În paralel, în contextul tensiunilor dintre Washington și Teheran, deputații iranieni au scandat „Moarte Americii!”, duminică, în plină sesiune parlamentară,relatează Reuters.
Președintele american se lăuda cu câteva săptămâni în urmă, într-un interviu la Fox News, că i-a descurajat pe iranieni să reia sloganul popularizat de ayatolahul Rouhollah Khomeini în timpul Revoluției islamice din 1979. „Ei nu mai strigă „Moarte Americii” în ultimul timp", a afirmat Donald Trump.
Aleșii din Majlis au intonat celebra formulă pentru a saluta un discurs al vicepreședintelui Parlamentului care denunța Statele Unite drept „adevăratul terorist mondial".
„America este adevăratul terorist mondial care seamănă haos în țări, încredințează arme sofisticate grupurilor teroriste, provoacă insecuritate și continuă să spună: „Veniți să negociați”, a declarat Masoud Pezeshkian în deschiderea sesiunii parlamentare, transmisă în direct la radioul național.
Riscurile unei confruntări directe între Washington și Teheran, care cresc de câteva săptămâni, au escaladat joi, după distrugerea de către Iran a unei drone americane care, potrivit Iranului, se afla în spațiul său aerian, aproape de Ormuz, ceea ce SUA contestă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Donald Trump
Subiecte: Acordul nuclear cu Iranul Sancțiuni Iran
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)