ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Terminalul trei al Aeroportului din Copenhaga a fost evacuat miercuri după descoperirea unui bagaj suspect, a declarat o purtătoare de cuvânt, citată de Reuters.

"A fost semnalat un bagaj suspect. Poliția anchetează. Îmbarcările au fost mutate pe alte terminale", a spus Sisse Hansen. Î

În același timp, compania de transport cu metroul a anunțat că stația de metrou din aeroport nu poate fi folosită.

Poliția din Copenhaga a precizat într-o postare pe Twitter că se îndreaptă spre o 'situație suspectă pe aeroportul Kastrup' și că terminalul 3 este evacuat.

Poliția daneză a ridicat miercuri nivelul de alertă pentru riscuri de atac terorist la al doilea cel mai ridicat grad, la cinci zile după atentatele de la Paris.