The Economist face o analiză a situației din România și Polonia, susținând că fostele granițe ale Imperiului Habsburgic continua să influențeze politica din cele două țări. Potrivit publicației, așa cum s-a văzut la alegerile recente din cele două țări, sprijinul pentru partidele politice urmărește îndeaproape frontierele vechiului Imperiu Habsburgic. O posibilă explicație pentru „excepționalismul transilvan" este faptul că Transilvania a păstrat legături în timpul regimului comunist cu sașii și maghiarii care au fugit după 1945 și astfel au păstrat o deschidere mai mare față de Occident, scrie The Economist.

 

„La începutul lunii, Polonia a sărbătorit 100 de ani de la obținerea suveranitțăii. Din 1795 până în 1918, Rusia, Austria (ulterior Austro-Ungaria) și Prusia (care a fost absorbită de Germania în 1871) au controlat territorul care alcăruiește acum Polonia. Granițele care separau aceste imperii au dispărut de pe hărțile lumii, dar încă diviziează teritorii. In cazul infrastructruii, drumurile pavate ale Prusiei devin străzi pietruite la vechile treceri de frontieră. Privite de sus, fostele teritorii habsburgice și rusești arată ca un mozaic de mici parcele agricole, în timp ce Vestul este împărțit în câmpuri întinse pentru a facilita agricultura industrialiazată.

Dar nicăieri granițele imperiale nu pot fi văzute mai bine decât pe harta electorală modernă a Poloniei. La cele mai recente alegeri prezidențiale din țară, Estul a votat pentru Andrzej Duda, actualul președinte al partidului "Lege și justiție" (PiS), în timp ce Vestul l-a susținut pe Bronislaw Komorowski de la partidul Platformei Civice (PO). Loialitatea politică modernă a polonezilor rămâne aceeași ca la finele anului 1918. Singurele excepții sunt în marile orașe din est, cum ar fi Varșovia, unde alegătorii tineri sunt adeptii votului liberal.

Persistența acestor granițe străvechi reflectă moștenirea diferitelor traiectorii de dezvoltare din secolul al XIX-lea. Vestul a făcut parte dintr-un imperiu de industrializare rapidă și azi are o rețea feroviară dezvoltată. Până în 1900, veniturile din Polonia occidentală erau de cinci ori mai mari decât în ​​est. Acest decalaj rămâne și azi: cele patru provincii din estul Poloniei sunt printre cele mai sărace 20 de regiuni subnaționale ale UE. Tinerii care cresc în est se mută rapid în orașele mai mari, căutând locuri de muncă în educație și în sectorul privat. Cei care se simt lăsați în urmă sunt sustinatorui ai PiS, care are o retorică naționalistă, dar ofera si împrumuturi financiare.

O altă cauză a decalajului politic a fost dată de transferurile de populație după cel de-al Doilea Război Mondial. Uniunea Sovietică a revendicat o bucată de estul Poloniei, ca o pradă a victoriei, în timp ce Germania a fost forțată să-si mențină propriile frontiere de est către Polonia. Guvernul polonez a răspuns prin simpla relocare a milioane de oameni de pe teritoriul pe care l-a pierdut în zonele pe care le-a câștigat. Separați de câmpurile și satele familiei lor, acești "repatriați" au dezvoltat o identitate mai deschisă și mai cosmopolită. Între timp, catolicismul a rămas puternic în inima istorică a Poloniei, care a dezvoltat un sentiment de mândrie si respingere față de schimbare.

Un model similar poate fi observat în altă parte din Europa de Est. România modernă a fost divizată până în 1918, când regiunile din nord, aparținând imperiului austro-ungar, au fost unite cu cele din sud, sud condus de imperiul otoman până în 1878. La alegerile prezidențiale din 2014, nord-vestul a votat în favoarea liberalului Klaus Iohannis, în timp ce restul României a votat pentru Victor Ponta, candidatul partidului succesor al regimului comunist. O posibilă explicație pentru „excepționalismul transilvan" este faptul că Transilvania a păstrat legături în timpul regimului comunist cu sașii și maghiarii care au fugit după 1945 și astfel au păstrat o deschidere mai mare față de Occident.

Spre deosebire de Polonia, însă, evoluțiile politice recente încep să ascundă granițele otomano-habsburgice. În 2012, cele două mari partide ale României au format o alianță electorală, care a compensat unele disparități regionale în rândul susținătorilor lor.