ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



O tragedie petrecută în 2009 în Rusia pare trasă la indigo cu cea de la clubul bucureștean, de săptămâna trecută. Bilanțul de la discoteca din oraşul rusesc a fost de  156 de morți. Iar consecințele administrative au fost pe măsura tragediei. 

Ca și în cazul incediului din club Colectiv, de vină au fost artificiile care au aprins decoraţiunile interioare din lemn. Pe lângă incendiu, cantităţile mari de fum şi panica au secerat şi ele vieţi.

Tragedia din oraşul Perm, de la clubul "Hromaja Loşad" (Calul cel Şchiop), s-a petrecut într-o noapte de vineri spre sâmbătă, la petrecerea de aniversare a opt ani de la înfiinţarea acestui club şi, în pofida faptului că staţia de pompieri se afla la 100 de metri distanţă, iar echipele de pompieri au ajuns rapid, până când au ieșit oamenii din acel infern,  s-a intervenit destul de târziu.

Ancheta şi procesul au durat nu mai puţin de patru ani, inclusiv pentru că unul din acuzaţi a fugit în Spania, de unde a fost extrădat abia în 2011.

A fost un proces în cadrul căruia patronul clubului a fost condamnat la nouă ani şi zece luni, condamnări la termene între patru şi şase ani au primit şapte persoane, între care un beneficiar al profiturilor acestui club, cel care a fugit, directorul executiv al stabilimentului şi cel artistic, proprietari ai firmei care au furnizat pirotehnica şi doi inspectori ai autorităţilor de control contra incendiilor.

Au urmat consecințe pe linie administrativă.

Întregul guvern al regiunii Perm şi-a dat demisia, au fost destituiţi 11 funcţionari din administraţia regională şi municipală, de la arhitectul şef la şeful inspecţiei, iar în întreaga Rusie s-a declanşat o adevărată campanie de control a instituţiilor de masă, culturale, de odihnă şi alimentaţie publică, ca şi a punctelor de desfacere a materialelor pirotehnice, iar după 11 luni de controale au fost închise 18% din cluburile de noapte.

Toate aceste controale au arătat că un număr foarte mare de stabilimente prezentau nereguli în ceea ce priveşte paza contra incendiilor şi această tragedie puteau să aibă loc, practic, oriunde, în oricare dintre ele.

La Perm, după această dramă, s-a interzis complet pentru câţiva ani orice utilizare a artificiilor la manifestările publice şi în localuri.

Abia acum doi ani s-a ridicat parţial această interdicţie. Deputaţii ruşi au fost ei înşişi supuşi unui test de alarmă de incendiu, iar după aceasta au încercat să introducă asigurarea obligatorie a incendiilor, însă proiectul de lege a căzut întrucât nu era în concordanţă cu Codul Civil.

Trebuie spus că de atunci în Rusia nu s-au mai înregistrat drame de aceste proporţii. Au fost câteva incendii la localurile de noapte, dar care s-au soldat cu una, doua sau trei victime.