ACTUALIZARE 29.05/ 8:20 Președintele Donald Trump a semnat joi ordinul executiv care vizează legislația pin care sunt protejate companiiile de social media, la câteva zile după ce Twitter a marcat două dintre postările sale referitoare la votul prin corespondență ca fiind potențial false, anunță CNN. Conform Reuters, această încercare de a interveni în media nu are șanse să treacă testul legalității.
 
Astăzi, numeroși americani urmăresc știrile, țin legătura cu prietenii și cu familia și își împărtășesc opiniile privind evenimentele curente prin intermediul social media și al altor platforme online. În consecință, aceste platforme funcționează precum un echivalent din secolul 21 al pieței publice. Twitter, Facebook, Instagram și  YouTube exercită o putere imensă, dacă nu fără precedent de a influența modul în care sunt interpretate evenimentele publice, de a cenzura, șterge sau face să dispară informația și de a controla ceea ce oamenii văd sau nu.  Ca președinte, mi-am afirmat în mod clar angajamentul referitor la dezbaterea liberă și deschisă pe internet. O astfel de dezbatere este la fel de importantă online, așa cum este în universitățile noastre, în  primării și în casele noastre. Este esențial pentru susținerea democrației noastre”, afirmă președintele SUA în documentul postat pe site-ul Casei Albe.

Platformele online sunt angajate într-o cenzură selectivă care dăunează discursului nostru național Zeci de mii de americani au semnalat că platformele online marchează ca inadecvat conținut care nu încalcă termenii serviciului, fac modificări neanunțate și inexplicabile ale politicilor companiei, care au ca efect defavorizarea anumitor puncte de vedere, șterg conținut sau conturi fără niciun fel de avertisment, afirmă Trump în ordin.

Twitter este acuzat explicit că decide în mod selectiv să plaseze un avertisment legat de anumite postări într-o manieră care reflectă în mod clar partizanat politic, afirmă Trump, referindu-se la disputa sa cu rețeaua socială, subliniind că niciodată o postare a unui politician nu a mai fost etichetată astfel. 

În capitolul inititulat ”Protecția împotriva Cenzurii online”, Trump se referă la secțiunea 230 din Communications Decency Act, precizând că politica Statelor Unite este să existe reguli de bază clare care să promoveze dezbaterea liberă și deschisă pe internet, iar printre acestea cea mai importantă este cea care asigură imunitate în ceea ce privește răspunderea pentru conținutul postat. În opinia sa, obiectul acestei imunități trebuie clarificat, întrucât ea nu trebuie extinsă dincolo de obiectivul de a asigura protecție celor care pretind că furnizează utilizatorilor un forum pentru un discurs liber și deschis, dar în realitate își folosesc puterea asupra unor mijloace de comunicare vitale pentru a se angaja în acțiuni menite să înăbușe dezbaterea liberă și deschisă, cenzurând anumite opinii.

Secțiunea referitoare la finanțarea din banii contribuabililor a platformelor online care restrâng libertatea de exprimare menționează că șeful fiecărui departament sau agenție va trebui să verifice costurile federale pentru publicitate și marketing achitate platformelor online, respectiv sumele de bani achitate și platforma online care a beneficiat de ele.

În termen de 30 de zile de la emiterea ordinului, șeful fiecărei agenții va trebuie să prezinte un raport directorului Biroului pentru Management și Buget.

În mai 2019,  Casa Albă a lansat un instrument care să le permită americanilor să raporteze incidentele legate de cenzura online. În câteva săptămâni, Casa Albă a primit peste 16.000 de plângeri legate de cenzura practivată de platformele online  sau de acțiuni împotriva utilizatorilor pe baza opiniilor politice ale acestora. Aceste plângeri vor fi transmise Departamentului de Justiție și Comisiei Federale pentru Comerț, se mai arată în document.

Comisia Federală pentru Comerț va trebui să interzică practicile incorecte, care ar putea viza inclusiv practicile entităților aflate sub incidența secțiunii 230 și care restricționează libertatea de exprimare.
 
Știrea inițială

Donald Trump va solicita, joi, Comisiei Federale de Comunicații (FCC) revizuirea unei legi care a protejat până acum companiile Twitter, Facebook și Google în fața răspunderii legale pentru conținutul pe care utilizatorii îl postează pe platformele asociate.

Trump a amenințat ieri că „va închide” rețelele de socializare, după ce Twitter a marcat două postări ale lui Trump ca fiind false sau dezinformează. Postările președintelui avertizau că votul prin corespondență va conduce la fraudarea alegerilor.

Ieri seară, într-un nou tweet, Trump a scis: "Companiile de tehnologie fac tot ce le stă în putere pentru a CENZURA în avans alegerile din 2020. Dacă asta se întâmplă, ne pierdem libertatea. Nu o să las așa ceva să se întâmple!”.

Prin ordinul executiv pe care îl va prezenta astăzi, Trump va solicita FCC revizuirea secțiunii 230 din Legea Decenței Comunicațiilor, o lege federală care scutește platformele de socializare de răspunderea legală pentru postările utilizatorilor.

Dacă președintele american va avea câștig de cauză, Twitter, Facebook și Google ar putea fi expuse mai multor procese penale.
 
Donald Trump a acuzat frecvent popularele rețele sociale de faptul că „reduc la tăcere vocile conservatoare”, motiv pentru care a amenințat că va lua măsuri drastice. 

Mark Zuckerberg, șeful de la Facebook, a declarat într-un interviu pentru Fox că atitudinea lui Trump nu este "cea potrivită”.