Trump accelerează mutarea ambasadei la Ierusalim. Erdogan și palestinienii au luat foc

Departamentul de Stat de la Washington a confirmat mutarea sediului Ambasadei SUA din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim în luna mai, o decizie pe care liderii palestinieni au catalogat-o drept o „încălcare a dreptului internațional” și o acțiune care anulează rolul de mediator al Statelor Unite.
Anunțată inițial pentru 2019, mutarea ambasadei americane la Ierusalim va avea loc în mai, pentru a coincide cu a 70-a aniversare a statului evreu.
„Suntem foarte fericiți să facem acest proges istoric și așteptăm cu nerăbdare deschiderea din mai”, a anunțat vineri purtătorul de cuvânt al diplomației americane, Hans Nauert.
Premierul israelian Benyamin Netanyahu a salutat decizia Statelor Unite: „Aceasta va face din a 70-a aniversare a independenței o sărbătoare încă și mai frumoasă”, a scris el pe Twitter. „Mulțumim d-le președinte Trump pentru conducerea și prietenia dvs.”
Deși proclamată pe 14 mai 1948, ziua independenței Israelului, este celebrată a 20-a zi după Pessah, anul acesta căzând pe 20 aprilie.
Anunțul Washingtonului a stârnit imediat furia palestinienilor. „A face să coincidă această dată cu ‘Nabka’ este o provocare pentru arabi, musulmani și creștini”, a declarat pentru AFP Saeb Erakat, numărul doi din Organizația pentru Eliberarea Palestinei.
Erekat, principalul negociator palestinian în procesul de pace întrerupt din 2014, a declarat că decizia SUA reprezintă "determinarea de încălcare a legislației internaționale, de a distruge soluția coexistenței a două state și de a lansa o provocare pentru sentimentele tuturor arabilor, musulmanilor și creștinilor din întreaga lume".
Turcia, care s-a plasat în fruntea mișcării musulmane de contestare a acestei mutări, a denunțat „o decizie extrem de îngrijorătoare”. Ankara „va continua, alături de majoritatea comunității internaționale, să apere drepturile legitime ale palestinienilor”, a comunicat Ministerul turc de Externe. Această decizie „ilustrează insistența” guvernului american de „a demola condițiile pentru pace călcând în picioare dreptul internaționale, rezoluțiile Consiliului de Securitate privind Ierusalimul”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Benjamin Netanyahu Donald Trump
Organizații: Departamentul de Stat al SUA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)