Trump amenință că va retrage SUA din NAFTA dacă Mexicul nu va opri fluxul de imigranți și droguri

Președintele american Donald Trump reia la problema imigrației și o face atacând, pe de-o parte, opoziția democraților, iar, pe de altă parte, lipsa de cooperare din partea Mexicului.
Trump a avertizat de asemenea că „țara noastră este furată” de imigranții fără acte, cerând Senatului să promoveze legi mai stricte privind imigrația, potrivit politico.com.
În același timp, liderul american a acuzat Mexicul „că face prea puțin, dacă nu chiar DELOC”, pentru a opri imigranții din America Latină care încearcă să treacă ilegal frontiera comună pentru a ajunge spre Statele Unite. De asemenea, Trump a amenițat că SUA se vor retrage din pactul comercial NAFTA dacă Mexicul nu oprește imigranții care încearcă să pătrundă în SUA.
„Destul cu Acordul DACA”, a scris liderul american pe Twitter, referindu-se la „Deferred Action for Childhood Arrivals” , acordul inițiat de Administrația Obama prin care imigranții eligibili pentru statutul protejat trebuie să fi locuit fără întrerupere în SUA începând din 2007 și să fi intrat în SUA înainte de a împlini 16 ani.
„Mexicul râde de legile noastre proaste în domeniul imigrației. Trebuie să oprească intrările mari de droguri și fluxul de oameni, altfel voi opri eu vaca lor de muls, NAFTA. AVEM NEVOIE DE ZID !”, a scris președintele Trump pe Twitter, făcând referire la Acordul de Liber Schimb în America de Nord între Canada, Statele Unite și Mexic. NAFTA este în vigoare din 1994. Trump a amenințat încă din 2017 că îl va anula dacă nu se ajunge la un acord asupra unor amendamente care să reducă deficitul comercial american.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)