Trump nu va fi supus unui examen psihiatric vineri, la vizita medicală

Vizita medicală a lui Donald Trump, prevăzută la sfârșitul săptămânii, nu va cuprinde vreun examen psihiatric, a anunțat marți Casa Albă, în contextul în care unii dintre criticii președintelui se întreabă în mod deschis cu privire la sănătatea mentală a acestuia, relatează AFP.
„Nu”, a răspuns pur și simplu în acest sens Hogan Gidley, un purtător de cuvânt al Executivului american la bordul Air Force One, fără să facă alte precizări. „Este ager ca fulgerul”, a dat el asigurări, potrivit News.ro.
Președintele american, în vârstă de 71 de ani, urmează să fie examinat vineri, la Spitalul Militar Walter Reed, la periferia Washingtonului, iar rezultatele acestei vizite vor fi făcute publice, a dat asigurări Casa Albă.
În timpul campaniei, Trump a publicat o scrisoare de patru paragrafe de la medicul său, în care starea de sănătate a magistratului în domeniul imobiliar era prezentată în termeni entuziaști.
„Dacă este ales, pot să spun fără echivoc că Donald Trump va fi individul cu cea mai bună sănătate ales vreodată președinte”, nu a ezitat el să scrie.
Vizibil deranjat de întrebări cu privire la capacitățile sale mentale ridicate într-o carte polemică despre președinție, Trump s-a lăudat în weekend, pe Twitter, cu facultățile sale mentale, catalogându-se un „geniu foarte stabil”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Rareș Bogdan susține suveranismul AUR și șterge pe jos cu Maia Sandu după tradarea PNL: ”Bolojan are pe dracu' influență. FEMEIA L-A SUNAT PE MACRON și i-a spus: Lasă-l domn’e pe ăla, pe Crin Antonescu, noi îl votăm pe Nicușor Dan!”

Marine Le Pen, după victoria lui George Simion: ”România tocmai i-a oferit doamnei von der Leyen un bumerang foarte frumos”. Ce i-a răspuns Marius Lulea

Șoc în Germania: Guvernul lui Merz a picat la votul de învestitură - Sistemul dă rateuri peste tot

TIRANIE - Oamenii lui Donald Trump JD Vance, Marco Rubio și Elon Musk sar în apărarea AfD și AUR și condamnă NOUL ZID AL BERLINULUI ridicat de Bruxelles, Berlin și București. RĂZBOIUL RECE se întoarce de cealaltă parte a Cortinei de Fier - ȘANSA ROMÂNIEI
Recomandările noastre

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)