ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președinții Donald Trump și Vladimir Putin au discutat la telefon, marți seara, mai bine de o oră. Este prima convorbire telefonică între Moscova și Washington după raidul american asupra unei baze siriene, de luna trecută. De altfel, discuția a vizat situația din Siria și tensiunile cu Coreea de Nord, notează presa americană.

 Cei doi lideri au fost de acord că „suferința sirienilor a ajuns prea departe și durează de prea mult timp, iar toate părțile trebuie să facă tot ce pot pentru a pune capăt violențelor”, a precizat Casa Albă într-un comunicat, conform cbwnews.com. Discuția s-a referit în special la „zonele de securitate sau la detensionarea situației pentru a se ajunge la o pace durabilă", a precizat comunicatul.

Potrivit Kremlinului, cei doi președinți și-au mai exprimat dorința intensificării dialogului dintre miniștrii de externe ai celor două țări pentru a găsi o rezolvare a conflictului din Siria.

Putin și Trump au consimțit pe parcursul convorsației telefonice să încerce să stabilească o întrevedere bilaterală în Germania, în luna iulie, cu ocazia summitului G20 ce va avea loc în Hamburg, a precizat Kremlinul.
 
Relațiile încordate dintre Moscova și Washington, care păreau că s-au detensionat după venirea la Casa Albă a lui Donald Trump, s-au accentuat la începutul lunii aprilile, în urma deciziei liderului american de a declanșa lovituri contra Siriei ca răspuns la un atac chimic prezumtiv imputat „dictatorului Bashar Al-Assad”. Șeful diplomației americane, Rex Tillerson, a justificat intervenția militară prin faptul că este necesară atunci când țările "depășesc o linie"și a acuzat Rusia, aliata Siriei, de a fi eșuat în privința responsabilităților sale. Potrivit Pentagonului, Washingtonul ar fi prevenit Moscova de atacul asupra bazei aeriene.