Tsipras revendică victoria după anunțul liderilor europeni: Am evitat transferul bogățiilor Greciei în afara țării. VEZI aici ce conține DOCUMENTUL semnat de greci și de zona euro

Primul ministru al Greciei, Alexis Tsipras, a declarat că țara sa a câștigat o bătălie grea, dar una care o va menține în zona euro și va ajuta economia greacă să-și revină.
"Am avut de luptat o bătălie grea, dar ne-am bătut până la capăt pentru o înțelegere care va ajuta Grecia să rămână în picioare. Am luat o decizie grea și ne-am luat răspunderea pentru aceasta. A fost una din cele mai extreme înțelegeri care s-au semnat vreodată. A fost greu, dar am evitat transferul bogățiilor grecești în afara țării, am evitat planul de asfixiere financiară a țării și am reușit să obținem un angajament pentru restructurarea datoriei", a spus Tsipras.
Grecia va primi un ajutor de 86 de miliarde de euro, condiționați de implementarea unor condiții cerute de creditori. Cel mai important punct al disputei a fost dorința Germaniei de a se crea un fond de 50 de miliarde de euro, constituit din bunuri grecești, care să fie localizat în Luxembourg. Tsipras dorea ca fondul să valoreze doar 17 miliarde, dar până la urmă a trebuit să accepte suma impusă de germani, iar fondul va fi localizat în Grecia. Jumătate din acești bani vor fi folosiți pentru capitalizarea băncilor grecești.
FMI va monitoriza implementarea condițiilor.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)