Turci sau nemți? Fotografia cu Erdogan care a înfuriat Germania

Doi fotbaliști turci care fac parte din naționala de fotbal a Germaniei s-au fotografiat cu președintele Erdogan la Londra. Imaginea a provocat deranj mare în Germania, potrivit Al-Jazeera.com.
Ilkay Gündogan și Mesut Özil se află în aceste zile în centrul unei controverse uriașe în Germania. Și asta după ce presa a publicat o fotografie în care cei doi apar alături de președintele Turciei, Recep Tayyp Erdogan. Cei doi jucători, care tricoul echipei naționale de fotbal a Germaniei, au devenit astfel ținta criticilor. Dar și a insultelor și comentariilor acide pe rețelele de socializare.
Polemicile din social media au trecut la un alt nivel, cel al politicii. Însăși Angela Merkel a trebuit să intervină prin vocea purtătorului de cuvânt, Steffen Seiber, pentru a spune că fotografia „ridică întrebări și crează neînțelegeri”. Reinhard Grindel, președintele Ligii de Fotbal din Germania, i-a acuzat pe cei doi jucători naționali, spunând că au fost exploatați de Erdogan din motive electorale.
Tot mai multe voci din Germania au cerut o decizie drastică, de a-i exclude pe Özil și Gündogan din echipa care va merge la Cupa Mondială din Rusia. Dar antrenorul german Joachim Löw a exclus deja acest lucru, deși a admis că decizia celor doi jucători turci de a se poza cu Erdogan „nu a fost o idee fericită„. „Dacă jucați pentru Germania, trebuie să reprezentați țara și valorile acesteia”, a afirmat antrenorul.
Divergențele profunde dintre Merkel și Recep Tayyip Erdogan, care au dus la escaladarea tensiunilor dintre cele două state, s-au acutizat în 2017, odată cu referendumul organizat în Turcia pentru sporirea puterilor liderului de la Ankara. În principal, Merkel reproșează regimului turc o serie de derapaje, printre care și nerespectarea drepturilor omului, în contextul în care în Turcia au avut loc numeroase arestări după tentativa de lovitură de stat din 2016.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)