ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a decis onvocarea de alegeri legislative anticipate după eșecul negocierilor pentru formarea unui guvern de coaliție, relatează AFP și Reuters, citând un comunicat de presă al administrației prezidențiale.

Constatând eșecul negocierilor începute la 9 iulie și 'în virtutea puterilor ce îi sunt conferite, președintele a decis să convoace noi alegerile parlamentare', se precizează în textul difuzat la finalul întâlnirii între Erdogan și președintele parlamentului, Ismet Yilmaz.

Comunicatul nu precizează data viitorului scrutin, însă Erdogan a indicat deja că acesta va avea loc pe 1 noiembrie.

Termenul limită al mandatului acordat premierului Davutoglu pentru a forma un nou guvern a expirat duminică, iar președintele a insistat că nu va oferi un alt mandat opoziției.

Potrivit unor surse din cadrul președinției de la Ankara, Erdogan îl va primi pe Davutoglu marți, la ora locală 11.00 (08.00 GMT). Se așteaptă ca președintele să-i ceară premierului formarea unui guvern de coaliție interimar în perspectiva alegerilor de la 1 noiembrie.