Turcia acuză SUA și Rusia că nu și-au îndeplinit angajamentele și amenință că va relua atacurile asupra Siriei

Ministrul turc al afacerilor externe Mevlut Cavusoglu a avertizat luni că Ankara ar putea lansa noi acțiuni în nordul Siriei împotriva forțelor kurde, acuzând SUA și Rusia că nu și-au respectat angajamentele.
„Au îndeplinit în totalitate ceea ce este prevăzut de acorduri? Nu, nu au făcut-o, dar ar trebui să o facă”, a declarat șeful diplomației de la Ankara, citat de agenția statală de presă Anadolu.
Turcia a lansat pe 9 octombrie o ofensivă în nordul Siriei împotriva milițiilor kurde YPG, pe care le consideră a fi teroriste, dar care, susținute de SUA, au luptat împotriva grupării Stat Islamic, relatează Agerpres.
După ce președintele Turciei Recep Tayyip Erdogan s-a întâlnit, separat, cu omologul rus Vladimir Putin și cu cel american, Donald Trump, Ankara a încheiat două acorduri cu Moscova și Washington în vederea retragerii forțelor YPG din nord-estul Siriei. „Dacă nu obținem rezultatul dorit, vom face ce este necesar așa cum am făcut în operațiunea (lansată) după ce am încercat cu SUA”, a declarat Cavusoglu în fața unei comisii parlamentare în care a menționat „hărțuirea YPG”.
Ankara consideră YPG o emanație „teroristă” a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care în 1984 a declanșat o revoltă pe teritoriul Turciei.
Legăturile dintre cei doi aliați NATO, SUA și Turcia, au avut de suferit în ultimele săptămâni în timpul intervențiilor din Siria, unde Washingtonul menține o ocupație ilegală a câmpurilor petroliere și a stat ani la rând de partea milițiilor kurde, pe care Ankara le acuză de terorism. O operațiune turcă lansată la începutu lunii octombrie, pentru a-i îndepărta pe luptătorii kurzi de la granița dintre Siria și Turcia a stârnit un protest intens din partea parlamentarilor americani, care l-au acuzat pe președintele Donald Trump că „a trădat” aliații SUA.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)