Turcia avertizează asupra riscului declanșării unui război mondial: “Lumea trebuie să ia în serios această amenințare”. Ankara urmărește o apropiere de țările BRICS

Ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, a avertizat cu privire la riscul unui război mondial, după vizite efectuate în China și în Rusia, confirmând interesul Ankarei de a se apropia de țările BRICS în această situație, relatează EFE, conform Agerpres, citată de stiripesurse.ro.
În declarații făcute pentru canalul Haberturk TV, șeful diplomației turce s-a referit la recentele sale vizite în China și Rusia, unde a spus că a observat o sciziune globală în creștere care ar putea duce la o escaladare a conflictelor belicoase actuale.
În interviul acordat luni seara, el a avertizat cu privire la un posibil al Treilea Război Mondial. "Cred că lumea trebuie să ia în serios acest scenariu, această amenințare", a subliniat el.
"China, Rusia, Coreea și Iranul trec de la statutul de simpli parteneri de dialog la o solidaritate și un parteneriat mai structurale. Acesta este, desigur, un efect generalizat cauzat de războiul (din Ucraina)", a subliniat șeful diplomației turce.
Un alt aspect evidențiat de acesta este potențialul de distrugere în creștere al armelor utilizate în războiul din Ucraina, declanșat în februarie 2022, notează EFE.
În acest context, ministrul turc a reamintit că Kremlinul a amenințat chiar că ar putea recurge la bombe nucleare.
"Atât timp cât războiul continuă, acest risc va persista. Nu există scăpare, întrucât ambele părți vor fi forțate să folosească arme mai sofisticate și mai diferite, precum și metode care schimbă regula jocului pentru a-și provoca mai mult rău una alteia", a spus Fidan.
"Totul este în joc și, prin urmare, odată ce 'proxy' vor intra în joc, există posibilitatea ca această scânteie să se răspândească și în alte zone", a declarat ministrul, referindu-se la țările care sprijină diferitele părți în conflicte.
Ankara caută o apropiere de țările BRICS
Pe de altă parte, șeful diplomației turce a confirmat că țara sa se află în negocieri cu asociația creată de Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, cunoscută sub numele de "BRICS", considerând că aceasta are potențialul de a genera beneficii semnificative dacă ar fi instituționalizată după un model asemănător Uniunii Europene.
Discuțiile Turciei cu BRICS "sunt în evoluție", a indicat el.
Subliniind faptul că China și Rusia sunt deja principalii doi parteneri comerciali ai Turciei, ministrul a declarat că această apropiere nu reprezintă o schimbare în politica externă a Turciei, țară membră NATO care aspiră să adere la UE.
Comparând-o cu G7, format din cele șapte mari puteri economice occidentale, Fidan a subliniat că platforma BRICS, din care mai fac parte Egiptul, Iranul, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită și Etiopia, nu are, pentru moment, "un cadru structural fundamental".
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Politic Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Hakan Fidan
Organizații: BRICS Ministerul de Externe al Turciei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)