Către sfârșitul secolului al XIX-lea, atunci când cancelariile apusene se pregăteau să dea lovitura de grație Imperiului trans-continental al turcilor otomani, Turcia era supranumită "omul bolnav al Europei".

Adică, un pacient aflat în moarte clinică, ținut în viață doar pentru a-i fi aranjată moștenirea. Că era de împărțit, nu glumă...

Noi, românii, am învățat destule prostii la școală despre turci. Nu discutăm acum motivele încondeierii Imperiului Otoman, să ne mulțumim doar să precizăm că turcii au fost unanim considerați responsabili pentru starea de înapoiere a Țărilor Române, pentru furtul organizat practicat de fanarioți, pentru tăierea capetelor brâncovenilor, pentru ruperea Basarabiei etc, în general pentru toate relele pământului și încă ceva în plus. Bunul simț elementar spune că adevărul este ceva relativ și, doar ca unic argument, să spunem că dacă nu erau sultanii de la Istanbul, rușii ne-ar fi ocupat și ne-ar fi anexat Imperiului Pravoslavnic fără nicio jenă, dar și fără nicio opoziție din partea Occidentului. Pentru că da, în Vest s-a născut fățărnicia și acest așa-zis "politically correct", nu aici, pe malurile Dunării și nici măcar pe marginile Bosforului. 

Chiar relațiile noii Românii cu Imperiul Otoman și, mai târziu, cu Turcia, au fost constant bune, nici măcar în cele două conflagrații mondiale în care, teoretic, am fost adversari, nu i-am întâlnit niciodată în câmp deschis pe foștii ieniceri. Mai mult, la câțiva ani de la terminarea Războiului de Independență, Osman-Pașa, cel mai cunoscut general turc și cel care se predase trupelor române după capitularea Plevnei, a revenit la București, unde populația capitalei, dar și premierul Brătianu l-au salutat ca pe un adevărat erou. De ce o introducere atât de lungă? Pentru a înțelege că vest-europenii, dar nici măcar noi, românii, nu putem înțelege cu adevărat ceea ce se petrece acum pe malurile Bosforului.

Citesc în presa română articole competente, chiar bine intenționate, despre Turcia de azi, dar cine poate înțelege cu adevărat ceea ce doresc Partidul Muncitorilor Turci, amicii lui Ocalan, liderul separatist condamnat pe viață pentru înaltă trădare, politica neo-fundamentalistă a lui Erdogan, amestecul repetat al armatei în treburile statului, problemele eterne cu armenii sau implicarea în războiul fratricid din Siria? Mai bine am fi sinceri și am admite ceea ce știm și ceea ce putem observa cu ochiul liber. Și anume, faptul că noi, românii, suntem extrem de simpatizați de turci, că nivelul de trai de acolo este destul de ridicat, iar progresele, evidente, dar și că ideea de capitalism și de democrație au un alt înțeles în Turcia.

Lecție pentru Occident

Turcii bat cam de multișor la porțile Uniunii Europene, dar nu prea au avut succes. Acum, sincer vorbind, de ce turcii ar fi mai puțin europeni decât rușii sau decât albanezii, să zicem? De ce ideea lor despre statul-națiune este inferioară definiției date de Franța? Dar bucătăria lor nu este mai gustoasă decât porridge-ul englezesc? Dar, dacă deschid toate frontierele, nu ar veni oare toate națiile asiatice ratate către înfumuratul Apus? Pe scurt, nu există niciun motiv ca Turcia să fie în continuare considerată un cal troian și să fie discriminată față de alte națiuni. Părerea subsemnatului este că osmanlâii au făcut mult mai mult bine Europei în comparație cu Belarus sau cu Ucraina, să zicem. În plus, faptul că se poate asigura o securitate relativă și o stare de libertate unei populații atât de diverse și atât de cosmopolită face din Turcia un nou model de democrație. Să fim bine înțeleși, doar nordicii au sisteme democratice competente și puternice, toate celelalte țări europene, inclusiv Anglia sau Franța, să zicem, au grave minusuri, de la ducerea unei politici de imigrație constructivă până la separatism religios și lingvistic în școli. Consider, deci, că Vechiul Continent are de învățat de la Turcia, și nu invers. Inclusiv la capitolul toleranță religioasă, turism sau literatură.

Presa așa-zis liberă din Occident continuă tiradele mincinoase la adresa Turciei. Că de acolo vin droguri, terorism, imigranți, arme, idei anti-occidentale, în cel mai bun caz multă lene și siestă de înfrumusețare. Să fim serioși, farmecul Turciei de azi îl reprezintă exact acest amalgam de Orient și Occident... Pe un trotuar, vezi femei cu voaluri, pe cel opus fete tinere cu piercing sau băieți tineri cu smart-urile la urechi. Într-un cartier, muzică religioasă, în altul hip-hop sau heavy-metal. Până la urmă, unitate în diversitate, nu diversitate în unicitate, ca la americani, unde suntem cu toții diferiți, dar avem o asemănare comună: suntem proști și zâmbim strâmb în fața aparatelor foto ale japonezilor care ne imortalizează. 

Lumea se bate pe modele. Din punctul meu de vedere, decât să fiu un englez depigmentat, un francez de sex neutru sau un bizon german juma' te est, juma' te vest, mai bine un turc cu mustață și blugi din bumbac de Anatolia. Repet, totuși, nu vom fi niciodată suedezi. Aș vrea să fim, dar nu se poate. În schimb, putem fi englezi sau francezi, lucru de care m-aș lipsi cu plăcere. Dacă este să se facă acea mare Europă, atunci să fie cu Turcia! Spre comparație, priviți cum este tratată problema turcă în ziarul Adevărul, după cum, cred că tot cam la fel este pusă problemă și în alte ziare occidentale serioase. Cică, pentru informarea publicului larg.

 

Deci, atenție:

Ați înțeles ceva? Nu, dar să știți că intențiile erau bune. Atâta doar că acestea sunt lucruri care ar trebui sugerate celor care merg la un post în diplomație în capitala Ankara. Deci, util pentru 10 persoane, în niciun caz unui public larg și înfometat de informație. Oricum, rămân la părerea că ar trebui ca oamenii să stea mai puțin pe net, să piardă mai puțin timp în fața televizorului și, dacă au timp și ceva bani, să călătorească în Turcia de azi. Oameni buni, o să vă placă!