UE trece la ofensivă împotriva a doi giganți din SUA. Pagubele se ridică la miliarde de euro

Comisia Europeană a cerut miercuri grupului american Amazon să plătească taxe de 250 milioane de euro datorate Luxemburgului, ca urmare a facilităților fiscale incorecte de care cel mai mare grup de distribuție online din lume ar fi beneficiat după 2003, și, separat, a trimis în judecată Irlanda la Curtea Europeană de Justiție pentru că nu a recuperat ajutoarele de stat ilegale în valoare de 13 miliarde de euro acordate producătorului informatic american Apple, informează Reuters și AFP.
În urma unei investigații aprofundate, care a fost lansată în octombrie 2014, Comisia a ajuns la concluzia că, prin soluția fiscală anticipată emisă în 2003 și prelungită în 2011, Luxemburgul a micșorat impozitul plătit de Amazon în Luxemburg fără nicio justificare valabilă. Folosindu-se de o soluție fiscală anticipată, Amazon și-a mutat marea majoritate a profiturilor de la o societate din cadrul grupului plătitoare de impozite în Luxemburg (Amazon EU) la o societate neplătitoare de impozite în Luxemburg (Amazon Europe Holding Technologies). Mai precis, prin soluția fiscală anticipată s-a aprobat ca Amazon EU să plătească o redevență către Amazon Europe Holding Technologies, ceea ce a redus semnificativ profiturile impozitabile ale Amazon EU. Conform metodei aprobate în soluția fiscală anticipată, profiturile impozabile ale societății de exploatare au fost reduse la un sfert din valoarea lor reală. Aproape trei sferturi din profiturile obținute de Amazon au fost trecute în mod necuvenit în conturile societății holding și au rămas astfel neimpozitate. De fapt, soluția a permis companiei Amazon să evite impozitarea a trei sferturi din profiturile obținute din totalitatea vânzărilor efectuate în UE.
„Luxemburgul a acordat beneficii fiscale ilegale companiei Amazon. Drept urmare, aproape trei sferturi din profiturile înregistrate de Amazon nu au fost impozitate. Cu alte cuvinte, companiei Amazon i s-a permis să plătească de patru ori mai puține impozite decât alte întreprinderi locale supuse acelorași norme fiscale naționale. Acest lucru este ilegal din perspectiva normelor UE privind ajutoarele de stat. Statele membre nu pot să acorde grupurilor multinaționale facilități fiscale selective de care nu pot beneficia și alții", a declarat comisarul însărcinat cu politica de concurență, Margrethe Vestager.
Luxemburgul trebuie deci să recupereze ajutorul ilegal pe care l-a acordat. Pe baza informațiilor disponibile, se estimează că este vorba de aproximativ 250 milioane euro, la care se adaugă dobânzi. În continuare, autoritățile fiscale din Luxemburg trebuie să determine suma exactă a impozitelor neplătite în Luxemburg, pe baza metodei stabilite în decizie.
În replică, Amazon a contestat decizia CE. "Credem că Amazon nu a beneficiat de niciun tratament special din partea statului Luxemburg și că am plătit toate impozitele în conformitate cu regulile fiscale internaționale și luxemburgheze", a informat grupul american, adăugând că va studia decizia Comisiei și va analiza toate opțiunile legale disponibile, inclusiv un recurs.
În cazul Apple, în luna august 2016 Comisia Europeană a ordonat gigantului american să ramburseze impozitele neplătite în valoare de 13 miliarde de euro de care ar fi beneficiat în Irlanda sub forma unor ajutoare de stat ilegale. "La peste un an de la adoptarea deciziei Comisiei, Irlanda nu a recuperat acești bani. De acea am decis astăzi să trimitem Irlanda în fața Curții Europene de Justiție pentru eșecul în implementarea decizie noastre", a declarat comisarul Margrethe Vestager.
Executivul comunitar precizează că termenul limită până la care Irlanda trebuia să implementeze decizia Comisiei cu privire la tratamentul fiscal preferențial de care a beneficiat Apple era 3 ianuarie 2017. Potrivit procedurilor standard, până când ajutoarele ilegale nu vor fi recuperate, compania respectivă continuă să beneficieze de avantaje ilegale, de acea recuperarea trebuie să aibă loc cât mai rapid posibil.
În Irlanda se află sediul Apple din Europa, unde compania americană înregistrează toate profiturile realizate pe vechiul continent, precum și în Africa, Orientul Mijlociu și India.
Autoritățile irlandeze au făcut apel la decizia Comisiei din luna august 2016, însă această acțiune demarată împotriva deciziei Comisiei nu suspendă obligația unui stat membru UE de a recupera ajutoarele ilegale.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)