Ucraina a trimis pușcași marini să ocupe Insula Șerpilor. Peticul de pământ românesc a fost anexat de URSS în 1948

Un detașament de pușcași marini ucraineni, echipați cu armament greu a fost desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute în Insula Șerpilor din Marea Neagră, unde vor rămâne până la "până la stabilizarea situației", informează agenția Agerpres, citând presa din Ucraina.
De asemenea, nave,elicoptere și vase ucrainene de mici dimensiuni și-au făcut apariția sâmbătă în jurul Insulei Șerpilor, arată sursa citată. Se pare că măsurile au fost luate după presa ucraineană a preluat declarațiile lui Aaron Korewa, fost consilier al fostului ministru suedez de externe, Carl Bildt, conform cărora ar putea ocupa Insula Șerpilor în 2016.
"Dacă Rusia va captura insula, Odesa ar putea fi izolată. Aceasta înseamnă că Ucraina va pierde aproape întregul acces la Marea Neagră, având în vedere că Rusia controlează deja Peninsula Crimeea și zăcămintele de gaze între peninsulă și Insula Șerpilor", scria Korewa într-un recent material de analiză publicat pe site-ul centrului Atlantic Council.
Insula Șerpilor este o insulă din Marea Neagră, aflată la 45 de kilometri de țărmurile României și Ucrainei. Isnsula a fost pământ românesc, până când a fost ocupată de URSS după cel de-al doilea război mondial și anexată în 1948, fiind un punct de mare importanță strategico-militar. După căderea URSS a intrat în componența Ucrainei.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Ce conțin Documentele Pfizer? Dr. Naomi Wolf prezintă: "Cea mai mare crimă împotriva umanității din istorie: 11 dezvăluiri din documentele Pfizer despre vaccinuri" - VIDEO TRADUS ÎN ROMÂNĂ

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"

Bill Gates s-a sucit: Apocalipsa Climatică NU mai vine!

Inteligența Artificială poate transforma routerele Wi-Fi în „camere” care pot vedea oamenii chiar și prin pereți - VIDEO

Ce Secrete ascund Contractele Vaccinurilor?

Un român stabilit în Canada a ajuns faimos, după ce Elon Musk i-a distribuit filmarea de la un miting anti-LGBT din Ottawa. Videoclipul a strâns peste 115 milioane de vizualizări
Recomandările noastre

Tandemul Poturaev - Bănescu și Hristosul de Plastic

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"

Dracul Globalist încearcă să domolească Focul pentru ca Broscuța să ațipească la loc în Ceaun

Muzicieni și credincioși pentru Mănăstirea Turnu: Concert Caritabil TRONOS, TRONOS JUNIOR și RIBALE WEHBE pentru reconstrucția Mănăstirii Turnu, aproape distrusă după un incendiu devastator. Veniți Sâmbătă, 23 Septembrie, la Ploiești! - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)