ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Tabăra "Leave", pentru ieșirea Marii Britanii din UE, conduce cu un avans de șapte puncte (46%) asupra "Remain", pentru a rămâne (39%), arată un sondaj YouGov pentru The Times publicat luni și citat de Reuters.

Britanicii vor vota la 23 iunie dacă vor rămâne parte a UE, o alegere cu consecințe importante pentru politică, economie, apărare și diplomație în Marea Britanie și în alte părți.
   
Același institut YouGov a constatat că "Leave" conducea cu un avans de un punct asupra campaniei "Remain" într-un sondaj publicat sâmbătă, notează Reuters.
   
Separat luni, un sondaj ORB pentru ziarul Daily Telegraph arăta că 49% dintre britanici ar opta pentru a părăsi UE și 48% să rămână.