„Am primit foarte multe mesaje, comentarii, amenințări, am fost reclamat la poliția israeliană, scrisori trimise către Ministerul de Interne israelian, către Ambasada României din Israel, oamenii mi-au făcut reclamație peste tot și mi-au garantat că nu o să mai pun piciorul în această țară. Principala problemă au fost vlogurile făcute pe teritoriile palestiniene, o altă dovadă că acești oameni nu sunt capabili să accepte și o altă realitate, nu sunt capabili să asculte și punctul de vedere al altor persoane. În urma vlogurilor făcute am fost acuzat că susțin terorismul și că sunt un inamic pentru Israel, asta după ce, despre primele vloguri, cele făcute în Israel, nu au avut nimic de comentat. Eu am încercat să fiu neutru și să prezint lucrurile exact așa cum le văd oamenii în ambele zone. (…) M-au înjurat, m-au jignit, mi-au amenințat familia. Niciunde nu am întâlnit oameni mai înverșunați și mai spălați pe creier”, spune Cosmin Avram în introducerea la seria de 12 vloguri realizate despre Israel și Palestina.

În episodul „Palestina: realitatea șocantă - Nimeni nu are curajul să vorbească despre asta”, Cosmin Avram ne face cunoștință cu un palestinian cumsecade, născut în Betleem, pe nume Rami, care vorbește foarte bine limba română, întrucât a făcut studii universitare in România, unde a stat 6 ani. 

El locuiește în Betleem și lucrează ca farmacist și uneori ca ghid turistic. Rami îi prezintă lui Cosmin o tabără de refugiați palestinieni din Betleem, „Aida Camp”. „Eu îmi câștig libertatea prin diploma pe care o am și prin ajutorul pe care îl dau. Prin ceea ce fac, eu vreau să transmit un mesaj de pace. Nu vreau război, nu vreau să-mi trimit copiii la război, ci vreau să-mi trimit copiii la facultate”, a spus el.

„După 1990, palestinienii nu mai au voie în Israel decât cu permise speciale. (…) În 1967, Cisiordania și Fâșia Gaza au fost ocupate de statul israelian – după Războiul de Șase Zile – și de atunci am rămas sub conducerea statului israelian. În anii ‘90 s-a încheiat un Tratat de pace între noi și statul israelian. Tratatele de pace sunt foarte necesare, dar nu au fost respectate, de partea israeliană – pacea are nevoie de o putere care să o păstreze. Tu [statul israelian] ai puterea banului, puterea armatei, puterea controalelor. Noi ne-am înțeles cu statul israelian să avem o perioadă temporară prin care să începem să declarăm autoritatea palestiniană, autonomia, să avem împreună cu ei participare la controale, la frontiere, și cu timpul nu au mai respectat. Trebuia să ne dea un port liber la mare, în Gaza, nu ne-au dat, aeroport în Gaza am avut, dar nu era liber, ci controlat de ei, și a fost bombardat și distrus. Punctul de control la frontiera cu Iordania trebuia să fie liber pentru noi, să intrăm și să ieșim din Iordania fără să fim controlați de statul israelian. Acest punct era semnat, nu s-a respectat. Pentru import și export am avut înțelegere în Paris, semnată [la 29 aprilie 1994] și nu a fost respectată. … Noi, în anii ‘90, am acceptat în Tratatul de pace să avem doar 18% din toată țara și nici asta nu ne-au dat. După ce în 1967, Cisiordania și Fâșia Gaza au fost ocupate de statul israelian, israelienii și-au creat [în aceste teritorii] așezări [în zonele cele mai productive], protejate de armată, declarate de ONU ilegale. Noi suntem în Cisiordania 3,5 milioane de palestinieni și sunt 500-600.000 de israelieni care trăiesc în așezări și au construit multe drumuri pentru aceste așezări [drumuri pe care palestinienilor le este interzis accesul]. Pentru aceste așezări, ei au ales zonele cu verdeață, bune pentru agricultură, le-au ocupat cu forța. Apoi, ca să ajungă la aceste zone (care au devenit deja orașe mari), și-au construit drumuri care intră și în județele noastre, în zonele noastre de agricultură. În județul Betleem avem 4-5 așezări și, din cauza lor, țăranii din jurul Betleemului nu pot ajunge în oraș decât dacă sunt controlați de armata israeliană [sunt nevoiți să treacă prin controale inutile dacă ies dintr-un sat de-al lor pentru a intra în oraș; potrivit lui Rami, mulți palestinieni au fost împușcați în aceste controale inutile]. Eu personal am pățit ca nevasta unchiului meu, însărcinată cu gemeni, a plecat cu unchiul meu cu mașina la spital ca să nască, iar pe drum a fost oprită de soldați într-un punct de control, a cărui existență nu fusese declarată acolo, și a născut în mașină și au murit gemenii.” 

Potrivit lui Rami, soldații sunt încurajați să facă asta pentru a menține populația palestiniană sub presiune și într-o stare de frică, pentru a o face să înțeleagă că nu este liberă: „Așa a spus unul dintre ei la televizor, este filmarea și pe Youtube. Un soldat, care acum este la pensie, a spus că ei primeau ordine să meargă într-un anumit cartier de palestinieni, doar să intre în casă [în timpul nopții], să trezească copiii și să facă gălăgie, apoi să plece, ca să le deranjeze viața.”

În Tratatul de pace din ‘95 este menționat și dreptul refugiaților de a se întoarce la casele lor, drept care nu a fost respectat (deseori pe zidurile din tabăra de refugiați apar desenate chei – cheia fiind pentru palestinieni un simbol al redobândirii caselor sau al întoarcerii acasă). „În Fâșia Gaza oamenii trăiesc într-o închisoare mare”, „Dacă America declară război contra unei țări, toată lumea o aplaudă, chiar dacă mor milioane de oameni, cum au murit în Irak, în Afganistan” - a mai spus el.

Rami a mai spus că uneori copii aruncă cu pietre în porțile de la intrarea în tabăra de refugiați, unde sunt soldați israelieni, iar în urma acestei „confruntări” copiii sunt împușcați.

„Nu credeți tot ce auziți despre noi. Suntem prezentați foarte negativ în străinătate, de fapt noi încercăm să ne păstrăm viața. Să vă rugați pentru pace. Marea majoritate dintre noi ne gândim că noi suntem parteneri. Mergem pe principiul «Și tu, și eu în Țara Sfântă».”

„Sunteți norocoși că aveți această țară. În România totul mi-a plăcut, nu este nimic care să nu îmi fi plăcut. Apă aveți, păduri aveți, agricultură aveți, surse naturale aveți, locuri de turism aveți, aveți de toate, dar nu vă iubiți țara.”

 

Potrivit lui Mahmoud, dupa 7 octombrie, permisele de lucru pentru toți palestinienii care lucrau în Israel au fost suspendate. Toți oamenii din Betleem care lucrau în birouri în Israel au rămas fără muncă.

Și în timpul călătoriei cu taxiul spre orașul Hedron aflăm și alte informații: în zonele cu așezări (colonii) israeliene, în toate intersecțiile sunt turnuri cu soldați israelieni și cu camere de supraveghere. Dacă un palestinian vrea să meargă să se plimbe în aceste zone, există pericolul de a fi împușcat. „Multe persoane din Palestina au intrat prin aceste așezări și au fost împușcate”, a spus taximetristul. De asemenea, sunt instalate porți care se închid și nu mai permit intrarea palestinienilor în orașul Hedron după ora 15:00.

Ajunși în piața principală din Hedron, ei întră într-un magazin de obiecte de artizanat și suveniruri, dintr-o clădire veche, iar vânzătorul le oferă și alte informații:

În piața principală din Hedron, israelienii aruncă cu pietre, gunoaie și apă murdară, iar palestinienii se protejeaza cu o plasă. „În spatele acestor magazine era piața principală [din Hedron] de legume și fructe a palestinienilor. Israelienii au luat [confiscat] toată zona și au transformat-o într-o așezare, denumită Avraham Avinu. Clădiri din piață au fost renovate, fiind construite câte un nou etaj deasupra [unde stau israelienii] și continuă să arunce în noi cu tot felul de gunoaie. Am pus această plastă ca o formă de protecție, dar nu împiedică lichidele pentru că uneori aruncă apă murdară, înălbitor, urină.” 

„De ce fac aceste lucruri?” „Încearcă din greu să golească orașul, vor ca palestinienii să nu mai vină în zona aceasta, să plece. După înțelegerea de la Oslo au împărțit orașul în două. Hedron 2 este zona controlată de armata israeliană. Vor să golească zona pentru a-i putea controla pe toți cei ce trăiesc aici. Dar noi suntem aici pentru că locul înseamnă foarte mult pentru noi. Este o moștenire de familie. Doresc să păstrez locul atâta timp cât trăiesc. Indiferent de circumstanțe, chiar dacă facem sau nu bani.” Accesul palestinienilor în zonele H2 este sever restricționat.

Sunt patru așezări israeliene în mai puțin de un kilometru pătrat. „Toate aceste așezări înconjoară orașul vechi și fac viața cu adevărat dificilă pentru palestinieni.”

„Nu ne permit să punem ceva care să împiedice lichidele să cadă, pentru că vor să ne vadă. Au militari în turnuri care ne privesc și veghează așezământul 24 de ore din 24.”

 

Al treilea reportaj este realizat în orașul Betleem, orașul Nașterii Domnului, aflat Cisiordania, situat la 10 km sud de Ierusalim, având 25.266 de locuitori (2007). Din 1996, după Acordul de la Oslo, orașul se află sub administrarea Autorității Palestiniene.

99% dintre turiștii care ajung aici vin doar pentru Biserică, turismul religios este (mai bine spus, era înainte de 7 octombrie) la mare căutare. După începerea războiului pe 7 octombrie, palestinienii întrebați au răspuns că „Nu avem de lucru, nu avem turiști”.

Nici înainte de război nu era foarte bine: turiștii nu erau încurajați să cumpere de aici doar pentru a nu ajuta palestinienii. Ei vizitau biserica din Betleem, apoi se întorceau în Ierusalim de unde cumpărau suvenirurile. Turiștii nu erau lăsați de ghid să facă aici cumpărăturile.

Ascum israelienii au închis granița spre Ierusalim, palestinienii nu mai au acces.