Am câteva consideraţii de făcut pe marginea acestui nefericit eveniment.

2. Este opera monstruoasă a naţionalismului etnicist, o flacără ideatică aprinsă în lojile masonice în care s-a planificat desfiinţarea marilor imperii. Ideea statului național pur, preluată masiv inclusiv într-o zonă a mozaicului etnic cum sunt Balcanii şi Asia Mică, a fost o catastrofă socială, ca orice ideologie impusă în planul realității de altfel.

3. Ideea purificării etnice a venit tot din Vest, din Germania, care şi-a sfătuit aliatul, o Turcie care se înfăptuia pe ruinele Imperiului Otoman, să procedeze aşa cu grecii care erau întinşi de milenii de-a lungul coastelor mediteraneene. Aceştia au fost smulşi din locurile natale şi deportaţi peste graniţă. Germania a şi înarmat Turcia, care, după o scurtă perioada de neutralitate, a intrat în război alături de Puterile Centrale. Nota bene, Kaiserul a practicat această politică a dizlocarii de populaţie la începutul războiului devenit mondial, în Polonia şi Serbia, chiar şi în Belgia.

4. Odată retrase armatele ruseşti de pe frontul Caucazului, trupele otomane au început asaltul împotriva propriilor cetăţeni de etnie armeană. Armenii au încercat o ripostă armată, repede înăbuşită de turci, chiar dacă la început, fiind ajutaţi nesperat de ruşii care îşi readuc trupele în zonă, armenii reuşiseră câteva victorii de etapă. Autorităţile turceşti au invocat toate aceastea în faţa opiniei publice, drept scuză pentru tratamentul aplicat ulterior întregii populaţii armeneşti. Riposta armeană a întărâtat şi mai mult politicienii turci ai vremii, care au pedepsit drastic „răzvrătiţii”.

5. S-a declanşat deportarea armenilor în deşertul Siriei şi câmpia Mesopotamiei. „Scopul real, deşi nedeclarat – scrie indignat ambasadorul american – al deportării era jaful şi distrugerea, adică un masacru de un fel mai aparte. Ordonînd deportările, autorităţile turceşti au semnat, de fapt, condamnarea la moarte a unei întregi naţiuni, lucru de care erau perfect conştienţi şi nu-şi mai băteau capul să-l ascundă nici măcar în convorbirile cu mine„, consemna ambasadorul american la Istanbul, H. Morgenthau. Armenii au fost măcelăriţi, femeile violate, bărbaţii spânzuraţi, familii întregi asasinate, oraşe întregi încolonate şi duse prin deşert, morţi de foame şi de sete, înecaţi în mare etc. Ambasadorul SUA a notat pentru posteritate faptul că oficialităţile germane din Constantinopol au sprijinit acest genocid.

6. Astăzi, sunt ţări care nu recunosc acest genocid şi este interesant să vedem care: SUA, Marea Britanie şi Israel. Guvernele lor spun şi motivul: nu şi-ar dori o deteriorare a relaţiei cu Turcia. Este o cel puţin ciudată această afirmaţie când, de ex. Israelul nu s-a sfiit că să atace acum câțiva ani militar o nava turcească civilă ce aducea ajutoare în zona calamitată din Gaza, iar principalele dovezi despre acest genocid au fost aduse de ambasadorul Henry Morgenthau şi de consulii americani din teritoriul Turciei. Marea Britanie are la rândul ei episoade din trecutul imperial care sunt controversate și pot fi considerate crime în masă.

7. Ideea canonizării de către Biserica Armeană a întregii populaţii martirizate mi se pare una nesusţinută dogmatic, forţată, întrucât este vorba de o purificare etnică, care în sec. XX a fost un instrument sălbatic aplicat de Germania nazistă asupra evreilor, dar şi a polonezilor şi ruşilor, iar URSS a practicat crima prin înfometare în Ucraina (Holomodorul care s-a soldat tot cu milioane de victime), deportările şi masacrele românilor din Basarabia şi Bucovina, tătarilor din Crimeea etc. Anterior, imperiile coloniale au făcut astfel de masacre şi asupra unor popoare care nu au dat elite care să le studieze şi să le denunţe (în America Latină, Africa, indienii din America de N. etc)

Sunt sigur că au existat şi armeni care şi-au arătat credinţa creştină şi au murit martirizaţi, însă cazurile trebuie documentate şi circumscrise foarte clar. „Cooperativizarea” etnică a sfinţeniei nu mi se pare un element definitoriu al creştinismului şi nu îmi aduc aminte să mai existat până acum astfel de canonizări uniforme, fără nuanţe.

Ca o concluzie, este de remarcat cerbicia acestui neam puternic, care nu a lăsat ca o pagină atât de dureroasă a istoriei sale să fie uitată. Noi, românii, care am trăit de-a lungul istoriei în frăţietate cu armenii stabiliţi în special în oraşele din Ardeal (unde au înfiinţat de ex. oraşul Gherla), Regat şi Dobrogea, trebuie să luăm aminte la asta. Inteligența şi spiritul lor întreprinzător, faptele de arme din timpul razboaielor de neatârnare ale României în secolele trecute şi-au dat obolul la ridicarea statului şi au demonstrat ataşamentul lor faţă de ţară.

Cred că este important să nu uităm unde duc proiectele politice de planșetă, care se pun în operă peste realitatea socială, pentru că trăim într-o vreme în care globalismul neoliberal vrea să ne uităm istoria, ethosul şi credinţa, iar asupra Familiei se face un experiment demonic, fără corespondent în Istoria Umanităţii.

Last but not least, vedem astăzi, chiar acum, în Orientul Apropiat cum comunități creștine dar și musulmane sunt supuse decimării, tot ca și atunci, cu larga complicitate a unor puteri occidentale lipsite de orice scrupul și autiste în fața unor tragedii cutremurătoare, dar care le slujește în redesenarea arhitecturii ordinii mondiale.

Istoria se uită, din păcate, cu mare ușurință.