Un nou avertisment pentru Marea Britanie: Va trebui să accepte să fie considerată ca o țară terță în cazul în care va părăsi UE

Marea Britanie "va trebui să accepte să fie considerată ca o țară terță" în cazul în care va părăsi Uniunea Europeană (UE), a atenționat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, într-un interviu pentru cotidianul francez Le Monde.
"Dacă britanicii vor spune 'nu' (menținerii în UE, în timpul referendumului din 23 iunie), ceea ce nu doresc, viața comunitară nu va mai fi la fel ca înainte", a declarat Juncker. "Marea Britanie va trebui să accepte să fie considerată o țară terță, care nu va fi 'periată'. Dacă britanicii vor părăsi UE, vor trebui să tragem concluzii, atât noi, cât și ei. Aceasta nu este o amenințare, însă relațiile noastre nu vor mai fi ca cele de astăzi", a avertizat el.
Întrebat cu privire la al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Austria, prevăzute să aibă loc duminică și care s-ar putea solda cu victoria unui candidat al partdului naționalist, președintele Comisiei Europene a declarat: "În ceea ce privește perspectiva de a vedea învingătoare dreapta dură și extrema dreaptă, mă simt obligat să spun că ele nu-mi plac. Se pare că austriecii nu apreciază asta, dar puțin îmi pasă: cu extrema dreaptă nu există nici dezbatere, nici dialog", a adăugat el.
În ceea ce privește criza migrației spre Europa, Juncker a amintit de necesitatea de a pune în funcțiune unități de pază a frontierei și de coastă în Europa.
"Aș vrea ca, în condițiile în care este de acord cu principiul, Consiliul European să organizeze această apărare a frontierelor externe ale Europei", a spus Juncker.
"Am comis o gravă eroare când am organizat Spațiul Schengen, prin subestimarea acestei necesități, chiar dacă nu este vorba de a face din Europa o fortăreață", a adăugat el.
De asemenea, Juncker a încurajat Franța să se angajeze mai mult în favoarea Europei.
"Franța, căreia îi place să aibă opinie divergentă pe orice temă, ar trebui să evite să facă acest lucru cu privire la Europa. Ea trebuie să transmită un mesaj, o anumită idee care să apere Europa. Dacă dinspre Franța ar veni un mesaj coerent, acest lucru ar avea un efect important în fața discursului britanic", a opinat președintele Comisiei Europene.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Jean Claude-Juncker
Locații: Bruxelles
Subiecte: Brexit Iesire din Uniunea Europeana
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)