Un politician belgian vrea exluderea din UE a României și a altor trei state
Șefului guvernului regional valon, Paul Magnette, a pledat pentru ieșirea din Uniunea Europeană a unor țări din Europa Centrală și de Est, referindu-se la Polonia, Ungaria, România și Bulgaria, scrie cotidianul Le Monde, care preia un interviu acordat vineri de politicianul belgian publicației L'Echo, cu ocazia împlinirii a 25 de ani a Tratatului de la Maastricht.
Paul Magnette a spus că ar fi „de dorit un Polxit, un Ungrexit, un Rumaxit, un Bulgxit”, care să urmeze ieșirii Marii Britanii din Uniune.
Paul Magnette, prim-ministrul socialist al Valoniei, s-a făcut remarcat prin opoziția față de Tratatul de liber schimb UE - Canada (CETA), semnat în cele din urmă după ce regiunea sa a cerut o renegociere. Magnette este primarul orașului Charleroi și o personalitate în ascensiune a Partidului Socialist (PS) francofon, fiind dat ca posibil succesor al președintelui Elio Di Rupo.
Definindu-se drept un „federalist rănit” și „poate primul dintre euroscepticii socialiști”, Magnette, fost director al Institutului de Studii Europene ale Universității Libere din Bruxelles, a oferit un diagnostic ultra-critic asupra evoluției UE.
În același interviu, el a declarat că speră într-un scenariu care să clarifice viitorul european, mai precis o negociere „dură, dar echilibrată” cu Londra, care ar inspira țări din Europa Centrală și de Est, poate și Danemarca și Suedia, potențial tentate la rândul lor de negocierea de acorduri comerciale, de parteneriate și, în final, de o ieșire din UE.

Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Donează direct în conturile Asociația Active Press de la CEC Bank - Banca Românilor:
RO31CECEB00030RON4264812 (lei) | RO84CECEB000C1EUR4264821 (euro)
Pe același subiect
ROMÂNIA BRĂZDATĂ BRUSC DE MII DE DÂRE - FOTO/VIDEO. Cristian Niculescu: De ce sunt state americane care interzic geoingineria și chemtrails. Mario Nawfal: Documente și filmări declasificate ale CIA
Revoltă în Grecia: Mii de creștini cu cruci, icoane și steaguri au marșăluit la Atena împotriva actelor biometrice - VIDEO
AfD Germania și Patrioții Franței, solidaritate în cătușe și petiție europeană pentru eliberarea lui Călin Georgescu: ”SUS, ROMÂNIA! Al n-lea pretext pentru a încerca să-l neutralizeze pe cel care ar trebui să fie astăzi președintele României!” - VIDEO
Scrisoarea unei românce din SUA către Donald Trump după arestarea lui Călin Georgescu: ”Dacă a mai rămas ceva din democrație în România, aceasta a fost împinsă până la limita critică”
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
Amenințare nucleară de la Moscova: Zaharova avertizează NATO cu un război ”foarte scurt”, în timp ce Putin proclamă în Duma de Stat că Rusia este de neînvins - VIDEO
Recomandările noastre
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
6 octombrie: 124 ani de la nașterea lui Petre Țuțea și Ziua înființării ActiveNews. În grandoarea istorică a Poporului Român suntem o rotiță invizibilă, dar suntem!
VIDEO LIVE de la Arestul Central - ActiveNews, singurul site care transmite protestele seară de seară, CENZURAT BRUTAL pe Facebook de SCLAVII SISTEMULUI de la Factual după editorialul lui Victor Roncea ”Călin Georgescu - Execuție Ritualică”. NU CEDĂM!
ASCULTAȚI! George Simion - discurs istoric într-un moment de răscruce al României. Românii sunt așteptați să-și spună cuvântul în fața nelegiuirii încarcerării lui Călin Georgescu, primul Deținut Politic de după căderea regimului comunist, în 1989 - VIDEO
Secțiuni: Externe
Locații: Belgia
Subiecte: Iesire din Uniunea Europeana
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)