Un travestit a mimat un avort de Halloween, folosind sânge fals și un copil de jucărie

O filmare în care un travestit pune în scenă un avort macabru auto-efectuat, folosind sânge fals, intestine și un fetus din plastic a stârnit atât „mânia lui Dumnezeu” în secțiunea de comentarii, cât și replici defensive din partea susținătorilor, potrivit publicației RT.com
Înregistrarea spectacolului, încărcată luni pe Facebook, a acumulat deja 318.000 de vizualizări, 5.000 de redistribuiri și 6100 de comentarii. Mulți dintre comentatori au fost de părere că simularea de pruncucidere e o monstruozitate diabolică, în timp ce alții au încercat să-și atenueze frica prin observații de genul: „Nici diavolul, nici Dumnezeu nu există, deci calmează-te!”.
„Blair Back”, travestitul din New York care a mimat avortul precizează că e vorba de o reprezentație dintr-un show travesti cu temă canibală (melodia „cannibal” cântată de Ke$ha acompaniind muzical reprezentația), dintr-un bar anonim, și i-a îndemnat pe oameni să înceteze să se mai tot gândească la ea.
„Nu a fost rănit niciun copil în această filmare. Bebelușul e din plastic. Port un costum cu burtă de gravidă pe care mi l-am comandat de pe Internet. Sângele e fals, și organele, la fel!”, a adăugat travestitul.
În orice caz, mulți dintre comentatori nu i-au ascultat sfatul, catalogând în schimb spectacolul ca „dement” și „dezgustător”, alții pretinzând că protagonistul ar fi total posedat de diavol și ar avea nevoie de exorcizare. În același timp, mulți alții au luat-o ca pe o reprezentație artistică șocantă, ca oricare alta de acest fel.
Ulterior, travestitul a postat o culegere de comentarii indignate și s-a prefăcut că ia în derâdere interpretările negative.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Blair Back
Locații: New York
Subiecte: Activism LGBT Avort Transgenderism
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)