ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Partidul premierului ungar Viktor Orban, Fidesz, a ajuns la o înțelegere cu alte două formațiuni, respectiv Partidul Popular Creștin-Democrat (KDNP) și formațiunea naționalistă Jobbik, privind adoptarea amendamentului constituțional care să interzică relocări colective de migranți pe teritoriul Ungariei, relatează marți agenția MTI.

Propunerea de amendament a fost înaintată luni parlamentului. Inițiativa survine referendumului de pe 2 octombrie pe tema cotelor obligatorii de refugiați impuse de Uniunea Europeană, la care peste 98% dintre cei prezenți la urme s-au pronunțat împotriva acestor cote, dar prezența la vot a fost cu aproximativ zece procente sub pragul de 50% necesar validării scrutinului.

Liderul grupului parlamentar al Fidesz, Lajos Kosa, a declarat după o reuniune a formațiunilor reprezentate în legislativ că cele trei partide menționate au convenit ca numai parlamentul de la Budapesta să aibă dreptul de a decide condițiile în care cetățenii proveniți din state nemembre ale UE pot intra in Ungaria și trăi în această țară, iar autoritățile ungare sunt singurele care pot decide asupra aprobării cererilor de azil.

La reuniunea formațiunilor parlamentare dedicată acestui amendament constituțional au participat și Partidul Socialist și formațiunea ecologistă LPM, ambele de opoziție și care au refuzat și de această dată să se ralieze demersului susținut de premierul Orban.