Ungaria a adoptat pachetul de legi intitulat „Stop Soros”

Guvernul ungar a adoptat proiectul unui set legislativ în baza căruia așa-zișii „promotori ai migrației ilegale" vor fi obligați să-și pună datele la dispoziția autorităților și să plătească un impozit de 25% pe donațiile primite din străinătate, a anunțat miercuri ministrul ungar de interne Sandor Pinter, transmite MTI, citată de Agerpres.
Ministrul ungar a indicat totodată că activitățile celor care „organizează imigrația” ar putea fi restrânse în baza noilor legi, care vizează „îndeplinirea cerințelor” reieșite din „consultarea națională” lansată de guvern. Purtătorul de cuvânt guvernamental Zoltan Kovacs a numit noul proiect legile „Stop Soros”.
Săptămâna trecută, Kovacs a anunțat că ungurii au respins unanim așa-numitul "plan Soros" de relocare a migranților în Uniunea Europeană pe baza unui sistem de cote obligatorii, citând rezultatele finale ale sondajului "Consultare Națională". „Consultarea Națională" a fost cel mai de succes sondaj la nivel național efectuat până acum de guvernul lui Viktor Orban, a adăugat el.
Miliardarul american George Soros, care finanțează ONG-uri pentru apărarea drepturilor omului în întreaga lume, a devenit unul dintre principalii inamici ai lui Viktor Orban, care a atacat, de asemenea, organizațiile neguvernamentale, acuzându-le că intervin în politica internă a Ungariei în profitul omului de afaceri.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: George Soros Viktor Orban
Locații: Ungaria
Subiecte: Imigranti Europa legături cu Fundația Soroș
Organizații: Guvernul Ungariei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)