ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ungaria îi va cere Uniunii Europene să finanțeze jumătate din costurile pe care guvernul de la Budapesta trebuie să le suporte pentru a-și proteja granițele sudice față de migrații ilegali. Aeste costuri au fost asigurate până acum de către contribuabilii unguri, a afirmat joi Janos Lazar, șeful de cabinet al premierului ungar, Viktor Orban, relatează Reuters și MTI, citate de Agerpres.


Janos Lazar a precizat într-o conferință de presă că premierul Orban îi va scrie joi președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cerându-i ca Uniunea Europeană să contribuie cu circa 400 milioane de euro. Potrivit lui Lazar, costurile totale ale Budapestei de la declanșarea crizei migrației se ridică la 800 milioane de euro. 

Cu gardul său și cu poliția și trupele sale la granițele cu Serbia și Croația, Ungaria „îi protejează pe toți cetățenii Europei față de afluxul de migranți ilegali'', a afirmat Janos Lazar. Construirea gardului a fost aspru criticată de Uniunea Europeană, însă la scurt timp și alte țări au urmat exemplul Ungariei.


Șeful de cabinet al lui Orban este de părere că problema referitoare la apărarea frontierei ar trebui discutată ''în numele solidarității europene'' și „solidaritatea trebuie demonstrată în practică'', astfel că Uniunea Europeană ar trebui să suporte o parte din costurile Ungariei.