ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Guvernul de la Budapesta va cumpăra companiile de electricitate pe care germanii de la RWE le controlează în Ungaria, anunță presa din țara vecină.

Preluarea lor va fi făcută prin intermediul Băncii de Dezvoltare a Ungariei, care în acelaşi timp va cumpăra acţiuni şi la firmele de distribuţie a RWE.

După naţionalizare, companiile cumpărate de la RWE vor deveni divizia de electricitate a Companiei Naţionale de Utilităţi. Este o companie subordonată direct premierului Viktor Orban şi a fost înfiinţată pentru a furniza ieftin, predictibil şi eficient, electricitate, căldură şi gaze.

În România, cei mai importanți jucători de pe piața energiei electrice sunt E-on(Germania), Enel(Italia), CEZ(Cehia), KMG Internațional(Kazahstan), OMV(Austria) sau GDF Suez(Franța).
 
O analiză realizată de ActiveNews arată că în România, costul electricității este acoperit de doar 29% din valoarea medie a facturii.