Ungaria nu exclude cooperarea cu Rusia, deși e membră UE și NATO. Viktor Orban: Experiența istorică și politică arată că atunci când relațiile sunt proaste există tensiuni

Premierul ungar Viktor Orban a respins criticile privind relația bună a guvernului său cu Kremlinul și a pledat pentru o cooperare mai strânsă cu Rusia în domenii precum aprovizionarea cu energie sau ajutorarea creștinilor din Orientul Mijlociu.
Viktor Orban a pledat miercuri la Budapesta, în fața președintelui rus Vladimir Putin, pentru o îmbunătățire a relațiilor între NATO și Rusia, subliniind că pentru Ungaria apartenența la UE și NATO nu exclude cooperarea cu Rusia pe anumite teme, consemnează agențiile EFE și MTI.
„Ungaria este interesată ca relațiile dintre Rusia și NATO să se îmbunătățească. Experiența istorică și politică a Ungariei arată că atunci când relațiile sunt proaste și există tensiuni, Ungaria pierde'”, a spus premierul Orban la o conferință de presă comună cu președintele Putin.
Șeful guvernul ungar a justificat cooperarea cu Rusia prin faptul că Budapesta se află între trei poli de atracție, reprezentați de Berlin, Moscova și Istanbul. El a subliniat că „Ungaria este parte a NATO și UE și va continua să fie, dar aceasta nu exclude ca pe anumite teme politice să coopereze cu Rusia”.
Viktor Orban a apărat în acest context decizia Ungariei de a bloca o declarație comună NATO, în această săptămână, deoarece nu a inclus un apel în care să ceară Ucrainei să respecte drepturile minorității maghiare din această țară.
Orban a mai precizat că a discutat cu Putin diferite teme, precum extinderea centralei nucleare de la Paks și achiziția de petrol și gaze din Rusia.
La rândul său, Vladimir Putin a declarat că Rusia consideră Ungaria ca fiind un partener important pentru furnizarea gazelor rusești către Europa. Cele două țări doresc acum să-și diversifice relațiile, a mai spus liderul de la Kremlin, adăugând însă că sectorul energetic rămâne principala prioritate.
Discuțiile au vizat și situația comunităților creștine din Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Președintele rus a calificat persecuțiile religioase drept „inacceptabile” și a transmis că Rusia este gata să coopereze în sprijinirea creștinilor din acea regiune. Protejarea comunităților creștine persecutate și problema migrației au fost evocate și de Viktor Orban printre capitolele principale de cooperare cu Rusia.
În ultimii nouă ani Viktor Orban și Vladimir Putin s-au întâlnit cel puțin o dată pe an, premierul ungar fiind liderul european care păstrează cele mai bune relații cu Moscova.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)