Ungaria, reclamată la CEDO de fundația lui George Soros

Fundația pentru o Societate Deschisă, OSF a lui George Soros, care finanțează numeroase ONG-uri în Ungaria și în întreaga lume, a anunțat luni că a depus plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) din cauza măsurilor luate de Budapesta care au drept scop îngrădirea activităților sale umanitare în Ungaria, relatează AFP.
Legea ungară impune o taxă de 25% pe donațiile din străinătate către ONG-urile care susțin migrația în Ungaria și prevede o pedeapsă de până la un an de închisoare pentru orice individ care acordă ajutor unei persoane care intră ilegal în Ungaria dintr-o țară din afara spațiului Schengen, dacă viața persoanei în cauză nu este în pericol imediat.
Premierul Viktor Orban a prezentat această legislație drept o măsură suplimentară împotriva sosirii solicitanților de azil în țară.
Organizația consideră că aceste legi contravin convențiilor europene privind libertatea de exprimare și de asociere și expun 'o serie de activități legitime riscului urmăririi penale'.
OSF a anunțat în luna august relocarea activităților sale de la Budapesta la Berlin, denunțând o politică 'represivă' a autorităților ungare.
Pe același subiect

LISTA PRINCIPALILOR PSIHOPAȚI AI LUMII. Dr. Damian Baciu oferă sinteza Prof. Psihopatologie și Psihologie, cu doctorat la Sorbona, Dr. MILA ALECKOVIC BATAILLE

Efectul Nord Stream: Companiile germane fug pe capete în Statele Unite din cauza Gazului Scump

De ce contoarele inteligente sunt dăunătoare pentru consumatori și ridică îngrijorări cu privire la confidențialitate – studii

Tucker Carlson: Cum se produce în mod artificial Foametea

AL III-lea CUTREMUR: 5,7 Richter după Cutremurul de proporții de 7,8 și 7,5 din Turcia și Siria: Peste 1200 de oameni au murit și alți 5000 au fost răniți. Erdogan: Cel mai mare dezastru înregistrat în Turcia. TRANSMISIE ÎN DIRECT

Asasinarea lui Kennedy a fost mizilic - The Times: Nord Stream a fost aruncată în aer de un Stat Occidental
Recomandările noastre

Cutremur la Moscova! PATRIARHUL KIRILL, AGENT KGB. Nume de cod: MIHAILOV. El a fost direcționat de KGB în Consiliul Mondial al Bisericilor, unde afirma: Ortodocșii doresc ca această casă să devină leagănul Bisericii Unite - VIDEO INEDIT

Wunderwaffen nu vor salva Ucraina

Povestea Elei, o româncă de 39 de ani, care a suferit reacții alergice severe la VACCINUL COVID, face înconjurul pământului după ce a fost publicată de Jab Injuries Global: A AJUNS ÎN PRAGUL MORȚII! Neurologul salvator: mergi cât de des poți la Biserică!

Criza Baloanelor reprezintă un cadou cu fundiță pentru Putin
Persoane: George Soros Viktor Orban
Locații: Ungaria
Subiecte: Imigranti Europa Stop Soros
Organizații: Open Society Foundations
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)