Ungaria și Slovacia în fața Curții Europene de Justiție. Vor să anuleze în instanță cotele de refugiați: Sistemul cotelor de imigranți din UE este „nepotrivit”. România tace

Ungaria și Slovacia vor să anuleze în instanță cotele de refugiați. Demersul lor se află în fața Curții Europene de Justiție. În această controversă aprinsă s-a vorbit și despre solidaritate, dar și despre un „diktat” al Bruxelles-ului.
Actualul sistem de cote de imigranți al Uniunii Europene este „evident nepotrivit” pentru a face față crizei migrației, a declarat reprezentantul Ungariei în fața Curții Europene de Justiție (CJUE), unde a început miercuri procesul intentat de Ungaria și Slovacia împotriva acestui sistem.
Miklos Zoltan Feher, director în Ministerul ungar de Interne, a subliniat că țara sa recunoaște și respectă pe deplin solidaritatea ca stând la baza rezolvării crizei migrației, dar nu poate accepta sistemul de cote obligatorii, pe care îl consideră inadecvat, o dovadă fiind faptul că în ultimele 18 luni au fost redistribuiți doar 18.000 de refugiați.
„Multitudinea de argumente” existente împotriva acestui mecanism constituie în sine o dovadă a precarității sale, a afirmat oficialul ungar, evocând numeroase chestiuni legate atât de procedură, cât și de substanță.
Reprezentantul UE a insistat că este "inacceptabil" că Ungaria aspiră la un statut special în legătură cu schema de redistribuire a refugiaților, acuzând-o că a încercat să evite poziționarea în "prima linie" și îndeplinirea obligațiilor ce i-au revenit după adoptarea sistemului de cote. El a adăugat că încercarea de a rezolva criza fără precedent din 2015 prin sistemul de cote obligatorii a dus la îmbunătățirea situației, chiar dacă unele state membre ale UE au refuzat în mod expres să accepte refugiați, potrivit Agerpres.
Ungaria și Slovacia au apelat la CJUE în decembrie 2015, după ce în septembrie miniștrii de interne au votat în favoarea implementării unui sistem de cote obligatorii pentru a redistribui 120.000 de refugiați între statele membre ale Uniunii. Sistemul a fost adoptat cu o majoritate calificată, dar Republica Cehă, Slovacia, România și Ungaria au votat împotrivă, iar Danemarca s-a abținut.
În paralel, miniștrii europeni pentru Comerț Extern se reunesc joi la Bruxelles pentru a discuta, printre altele, documentul de strategie denumit Consensul European pentru Dezvoltare, care include o prevedere ce stipulează că „migrația și mobilitatea bine gestionate” ar putea contribui în mod favorabil la creșterea și dezvoltarea durabilă în Europa. Ungaria a anunțat, prin vocea șefului diplomației de la Budapesta, că își va exercita dreptul de veto în privința acestui proiect al UE.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Ce conțin Documentele Pfizer? Dr. Naomi Wolf prezintă: "Cea mai mare crimă împotriva umanității din istorie: 11 dezvăluiri din documentele Pfizer despre vaccinuri" - VIDEO TRADUS ÎN ROMÂNĂ

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"

Bill Gates s-a sucit: Apocalipsa Climatică NU mai vine!
Recomandările noastre

Tandemul Poturaev - Bănescu și Hristosul de Plastic

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"

Dracul Globalist încearcă să domolească Focul pentru ca Broscuța să ațipească la loc în Ceaun

Muzicieni și credincioși pentru Mănăstirea Turnu: Concert Caritabil TRONOS, TRONOS JUNIOR și RIBALE WEHBE pentru reconstrucția Mănăstirii Turnu, aproape distrusă după un incendiu devastator. Veniți Sâmbătă, 23 Septembrie, la Ploiești! - VIDEO
Persoane: Viktor Orban
Subiecte: cote refugiați Criza refugiați Imigranti Europa
Organizații: Curtea Europeana de Justitie Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)