„Ce este Uniunea Europeană?” Răspunsul îl oferă sociologul german Wolfgang Streeck în ziarul Le Monde Diplomatique.  ”Cel mai apropiat concept care vine în minte este cel al unui imperiu liberal sau, mai degrabă, neoliberal: un bloc ierarhic structurat și format din state suverane, a căror stabilitate este menținută datorită distribuției puterii de la centru la periferie. Iar în centru se află o Germanie care încearcă, mai mult sau mai puțin cu succes, să se ascundă în nucleul dur al Europei (Kernereuropa), nucleu format alături de Franța”.

Ca și alte țări imperiale, scrie Streeck, „începând cu Statele Unite, Germania se percepe - și vrea ca alții să o perceapă - drept o putere hegemonică binevoitoare, care răspândește în jurul ei un „bun simț universal” și virtuți morale, pe propria ei cheltuială. O povară care merită purtată, în ciuda obstacolelor, pentru binele umanității.”

Prin urmare, afirmă sociologul,  UE are un centru - Germania - care impune și vrea să fie respectată ordinea politică și economică la periferie. Numirea Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene ridică, de asemenea, o problemă cu privire la însăși natura Uniunii Europene și a unei Germanii care ține pentru ea toate funcțiile-cheie, legitimând asfel stăpânirea sa asupra continentului.

După cum scrie ziarul italian Il Messaggero, conducerea germană a Comisiei Europene readuce în prim-plan tema dominației Germaniei. Organigrama se bazează pe dominația Berlinului: secretarul general al Parlamentului, Klaus Welle, este german, precum și directorul fondului de stat, Klaus Regling, care conduce Mecanismul European de Stabilitate, un organism-cheie care colectează fonduri pe piață și apoi împrumută bani statelor pentru a fi salvate. 

Liberalul german Werner Hoyer este președintele Băncii Europene de Investiții, brațul financiar al Uniunii Europene, în timp ce Elke König este președintele Comitetului Unic de Rezoluție, autoritatea UE însărcinată cu gestionarea ordonată a băncilor în faliment. Lor li se adaugă un alt german: până mai ieri, comisarul european pentru Buget și Resurse Umane era germanul Günther Oettinger, membru al CDU.

În această lungă listă există și puternicul Martin Selmayr, secretar general al Comisiei Europene, rezident la Bruxelles, dar născut la Bonn, Germania. Definit de „Corriere della Sera drept” „mâna dreaptă” a fostului președinte luxemburghez al CE, Jean-Claude Juncker, Selmayr este și protagonistul unui scandal care are in epicentru o sinucidere și al unei anchete publicate de ziarul francez Liberation. Acesta a publicat în martie 2019 o anchetă care face referire la rolul cheie pe care Laura Pignataro, fost director al serviciului juridic din cadrul Comisiei Europene, l-a jucat în numirea conducerii „Selmayrgate”, în care Selmayr, fostul șef al personalului lui Jean-Claude Juncker, a fost numit în calitate de secretar general al Comisiei Europene. Sinuciderea italiencei, în decembrie 2018, a fost pusă de ziarul francez pe seama presiunii exercitate de lobby-ul intern de la Bruxelles.

Visul Ursulei von der Leyen este acela al unei Europe federale, desigur, condusă de germani: „Scopul meu este cel al Statelor Unite ale Europei - modelate pe state federale, precum Elveția, Germania sau Statele Unite”, spune ea pentru Der Spiegel în 2011. Un vis despre care vorvea în Die Zeit, în 2016, subliniind: „Îmi imaginez Europa copiilor sau nepoților mei nu ca o uniune liberă a statelor capturate de interese naționale”. În calitate de ministru german al Apărării, der Leyen a impus o cooperare sporită în domeniul securității în UE, cerând ”un sindicat al apărării” și făcând apel la înființarea unei „armate europene”.