ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



În timp ce Statele Unite iau în considerare o a treia invazie în Irak, consecințele primelor două invazii ies în evidență. Pentru mari părți ale populației irakiene, intervenția americană a dus la creșteri semnificative ale ratelor de malformații congenitale, nașteri premature, avorturi spontane și cazuri de leucemie, scrie MintPressnews.com.

În imagine: Copil născut cu malformații severe în Fallujah, Irak, posibil din cauza utilizării intense a uraniului sărăcit de către forțele americane (Imagine din documentarul „Beyond Treason”)

Potrivit statisticilor guvernului irakian, în 1991, rata cancerului în țară a crescut vertiginos de la 40 per 100.000 de oameni înainte de Primul Război din Golf, la 800 per 100.000 în 1995, până la cel puțin 1.600 la 100.000 în 2005.

Cauza din spatele tuturor acestor probleme grave de sănătate este uraniul sărăcit, un produs secundar al îmbogățirii uraniului. Uraniul sărăcit emite mai puține radiații alfa - cu până la 60% mai puțin decât uraniul natural, potrivit Departamentului de Apărare al SUA. Această siguranță „relativă” a constituit motivul pentru care multe țări – în special SUA – au folosit această armă.

Deoarece uraniul sărăcit este de 1,67 ori mai dens decât plumbul, un proiectil cu uraniu sărăcit poate fi mai mic decât un proiectil echivalent de plumb, dar produce rezultate similare. Această dimensiune mai mică înseamnă un diametru mai mic, o rezistență aerodinamică mai mică și o zonă de impact mai mică, ceea ce înseamnă că gloanțele cu uraniu sărăcit pot călători mai repede și pot exercita mai multă presiune la impact, provocând o penetrare mai profundă. În plus, uraniul sărăcit este incendiar și este ideal pentru muniția antitanc. De asemenea, este folosit ca blindaj pentru o mare parte din flota de tancuri a SUA.

Problema legată de utilizarea uraniului sărăcit este că poate avea, cel puțin, 40 la sută din radioactivitatea uraniului natural, cu un timp de înjumătățire care poate fi măsurat în milenii (între 703 milioane și 4,468 miliarde de ani). În timp ce uraniul sărăcit are o radioactivitate relativ slabă, contactul intern direct cu metalul greu poate avea efecte de toxicitate chimică asupra sistemului nervos, a ficatului, inimii și rinichilor, producând mutații ADN și erori de transcriere a ARN, în cazul în care praful de uraniu sărăcit este absorbit in vitro.

Potrivit lui Wim Zwijnenburg, consilier politic pentru securitate și dezarmare pentru PAX, o organizație olandeză pro-pace, SUA este conștientă de pericolele prezentate de uraniul sărăcit, țara cheltuind milioane de dolari pentru a-și proteja bazele și personalul militar de acesta.

Începând cu 1999, au fost implementate reglementări militare privind vehiculele contaminate cu uraniu sărăcit, iar în 2005, Biroul General de Contabilitate a susținut că Departamentul Apărării nu monitorizează solul din Irak pentru a stabili expunerea la materiale periculoase a membrilor serviciului militar american. La acea vreme, o serie de state, membri ai Congresului și organizații militare au contestat în mod activ afirmațiile Departamentului Apărării conform cărora uraniul sărăcit a avut un efect minim asupra vieții veteranilor în războiul din Irak, care vorbeau despre otrăvirea cu uraniu sărăcit.

„În ceea ce privește responsabilitatea SUA privind uraniul sărăcit, guvernul SUA a pus presiune asupra guvernului irakian să nu publice prea multe informații despre această problema și să nu speculeze cu privire la ceea ce crede că s-a întâmplat și să limiteze resursele guvernamentale la această problemă”, a declarat Zwijnenburg pentru MintPress News.

SUA au suferit de propria criză constând în contaminarea cu metale grele. Steve Fetter, profesor la Școala de Politici Publice a Universității din Maryland și coautor al lucrării „Pericolul reprezentat de munițiile cu uraniu sărăcit”, în discuția cu MintPress, a făcut o analogie cu utilizarea uraniului sărăcit în Irak pentru a evidenția pericolul reprezentat de uraniul sărăcit.

Din anii 1920 până la mijlocul anilor 1970, tetraetilul de plumb a fost adăugat la benzină ca amplificator de octan pentru a crește economia de combustibil. Problema este că plumbul tetraetil este toxic. Deținătorii de brevet știau că este toxic, dar l-au folosit oricum, în ciuda faptului că etanolul era disponibil pe scară largă la acea vreme și se știa, de asemenea, că este un amplificator de octan.

Alegerea între tetraetilul de plumb și etanol a fost o chestiune de profit. Deoarece utilizarea etanolului în benzină era o procedură cunoscută, nu era brevetabilă și, prin urmare, nu era controlabilă.

Întrucât plumbul tetraetil avea avantajul suplimentar de a prelungi durata de viață a mașinii, aditivul a fost introdus. Deși, acest lucru a fost făcut în ciuda faptului că un colaborator la dezvoltarea substanței chimice a dezvăluit că „este o otravă lentă și malefică”. În primii trei ani de producție, opt muncitori au murit din cauza otrăvirii cu plumb la fabrica DuPont din Deepwater, New Jersey, alți cinci au murit, iar 45 de la uzina Standard Oil din Baywater, New Jersey, au fost internați.

În ciuda pericolelor cunoscute, Serviciul de Sănătate Publică a hotărât că nevoia de combustibil depășește pericolul pentru oameni și pentru mediu și a permis vânzarea benzinei cu plumb până când Agenția pentru Protecția Mediului a ordonat eliminarea treptată a plumbului tetraetil în 1974. Până la urmă și producătorii au susținut această măsură când s-a descoperit că benzina cu plumb înfunda convertoarele catalitice.

În cei 50 de ani de utilizare a benzinei cu plumb, concentrația de plumb în sânge a crescut cu 400%. Deoarece utilizarea mașinilor este cea mai intensă în centrele urbane, centrul orașului și populațiile care locuiesc acolo - săracii, negrii, latinii și populațiile migrante - au suferit cel mai mult efectele toxicității. Printre aceste efecte au fost retardul mintal, tensiune arterială crescută, probleme neurologice, inclusiv spasme, modificări ale dispoziției, pierderi de memorie, furnicături și/sau amorțeală la nivelul extremităților, slăbiciune musculară și dureri de cap/migrene, avorturi spontane sau nașteri premature, spermatozoizi redusi sau mutați și dureri corporale severe.

Deoarece plumbul este prezent în mod natural și este un element stabil, care nu se descompune, concentrația de plumb în interiorul corpului nu se va diminua în timpul proceselor normale. Dacă cineva a fost expus la plumb, atunci efectele metalului pot continua să provoace daune și după eliminarea sursei, iar pentru femeile aflate la vârsta fertilă, contaminarea poate fi transferată in vitro.

Paralelele morale între utilizarea de către Statele Unite a benzinei cu plumb și utilizarea uraniului sărăcit în Irak, deși nu este o analogie perfectă, sunt izbitoare.

În urma utilizării benzinei cu plumb, SUA se confruntă încă cu grupuri socioeconomice întregi afectate de otrăvirea cu plumb. Efectele negative s-au manifestat într-o serie de boli și dizabilități în comunitatea oamenilor de culoare și au fost menționate drept cauză probabilă a creșterii criminalității în centrul orașului. 

Când ne gândim la posibilitatea de provoca aceeași suferință irakienilor, precauția devine cea mai recomandabilă. Trebuie remarcat că la început s-a spus că benzina cu plumb nu prezintă niciun risc pentru populație.

„Vehiculele contaminate și fragmentele de proiectile cu uraniu sărăcit abandonate pe câmpul de luptă reprezintă o «pacoste atractivă». Trecătorii curioși, atât adulți, cât și copii, vor intra în vehicule și, prin urmare, vor fi supuși unor niveluri potențial semnificative de expunere la uraniu prin aerosolii resuspendați și ingerați. Fragmente pot fi ridicate și luate acasă ca suveniruri. În absența unor eforturi de decontaminare mai costisitoare, propunem ca toate vehiculele contaminate cu [uraniu sărăcit] să fie umplute cu beton și îngropate și ca fragmentele de muniții [cu uraniu sărăcit] să fie preluate și îngropate ca deșeuri radioactive de nivel scăzut”, se arată în concluzia cărții „Pericolul reprezentat de munițiile cu uraniu sărăcit”.