Valul de caniculă, care a cuprins întreaga Europă, atinge apogeul. Temperaturi de până la 45 de grade Celsius așteptate în Franța

Valul de caniculă, care a cuprins întreaga Europă, atinge vineri apogeul.
Peste 100 de oameni, inclusiv un român, au fost uciși de valul de căldură, cu temperaturi record.
E alertă de cod violet, cel mai grav dintre toate, în mai multe țări. Iar meteorologii avertizează că temperaturile nu vor scădea nici în zilele următoare.
Temperaturi extrem de ridicate sunt așteptate vineri în sudul Europei, cu valori ce ar putea atinge 45 de grade Celsius în Franța, temperatură niciodată înregistrată până acum în această țară, a anunțat joi serviciului meteorologic Meteo France, relatează vineri AFP.
Cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Franța a fost de 44,1 grade Celsius, măsurată în sudul Franței, în regiunea orașelor Montpellier și Nîmes, în timpul unui val de caniculă, în august 2003.
Și în Spania sunt așteptate maxime de până la 42 de grade. Cea mai gravă situație este în Catalonia, unde se extind incendiile de vegetație provocate de arșiță. Este cod roșu în Elveția și portocaliu în jumătatea de nord a Italiei.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)