ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Vaticanul va avea o instanță în fața căreia vor fi aduși episcopii acuzați că acoperă cazurile de pedofilie și abuzuri sexuale asupra copiilor din sânul Bisericii Catolice.

Papa Francisc a decis să aprobe înfiinţarea unui tribunal în care vor fi audiate cazurile înalților prelați ai Bisericii Catolice, acuzaţi de pedofilie, relatează site-ul ziarului Corriere della Sera.

Creat ca urmare a recomandărilor nou-creatului comitet privind abuzurile sexuale comise de clerici, tribunalul va pedepsi episcopii acuzaţi că au acoperit abuzurile comise de preoţi asupra copiilor.

Potrivit unui comunicat al Vaticanului, scopul tribunalului va fi să "judece episcopii pentru abuz de putere în legătură cu abuzurile comise asupra minorilor". 

Părintele Federico Lombardi, purtător de cuvânt al Vaticanului, a declarat că episcopii pot fi judecaţi şi dacă nu au reuşit să împiedice producerea unor astfel de abuzuri. 

Numeroase ONG-uri  internaționale, dar și ONU au criticat în ultimii ani puternic Biserica pentru că nu a reuşit să pună capăt abuzurilor şi că a permis acoperirea preoţilor vinovaţi.