Vedetele de la Hollywood profită de criza din Grecia

Actorii de la Hollywood știu să profite de pe urma situației din Grecia. Cu doar 4 milioane de euro, vedeta din ”Pirații din Caraibe”, Johnny Depp, și-a luat o insulă grecească.
Actorul Johnny Depp şi-a achiziţionat recent o insulă din Grecia, dezvăluie site-ul grecesc Greek Reporter. Este vorba de Insula Stroggilo, aflată în apropierea insulei Marathos din Marea Egee, care se afla pe o listă cu insulele scoase la vânzare pe prețuri de nimic.
Deşi nu a vizitat până acum noua proprietate, actorul a făcut achiziţia chiar din Australia, unde filmează noul lui film.
Achiziţia a fost intermediată de o agenţie britanică care se ocupă cu tranzacţiile imobiliare, iar agentul ar fi fost chiar cel care i-a ajutat pe Angelina Jolie şi Brad Pitt să-şi cumpere propria insulă în Marea Ionică.
Zeci de insule și peninsule grecești sunt scoase la vânzare la preţ derizoriu, ca urmare a situației economice a Greciei. Așa relevă o analiză a agenției britanice de consultanță imobiliară Knight Frank. Potrivit studiului, criza din statul elen îi forțează pe proprietari să-și vândă insulele la prețuri egale cu cele ale unor apartamente din marile capitale ale lumii.
Peninsula Lihnari din apropierea canalului Corint are aproape 400 de mii de metri pătraţi. Proprietarii speră să o vândă cu trei milioane de euro.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)