ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Consilierul pentru Securitate Națională al președintelui american Donald Trump, generalul-locotenent în rezervă Michael Flynn, a fost silit să-și dea demisia din funcție după ce s-a dovedit ca o conversație a sa cu ambasadorul rus la Washington, Serghei Kislyak, derulată în decembrie anul trecut, înaintea instalării noii Administrații, a depășit un cadru protocolar diplomatic admis.
 
Nu este clar ce asigurări a dat Michael Flynn rușilor, dar cert este că nu și-a informat superiorii, președintele Donald Trump și vicepreședintele Mike Pence, asupra întregii naturi a conversației, oferindu-le "informatii incomplete", după cum s-a exprimat în demisie. Adică a mințit prin omisiune, ridicându-se întrebarea dacă nu ar fi putut fi șantajat de ruși cu partea "nevăzută" a conversației. FBI, ca întotdeauna, a fost pe fază și a pus la dispoziție președintelui și vicepreședintelui transcriptul. Desigur, ca în multe astfel de afaceri, informația ajunsă în media reprezintă doar vârful aisbergului. Flynn mai avea niște socoteli din 2015 cu rușii, când a participat la Moscova, cu un onorariu, la o aniversare a postului de propaganda rusesc Russia Today. La banchet, rușii l-au plasat pe Flynn chiar lângă Putin, la aceeași masă cu Jill Ellen Stein, o activistă filo-comunistă și soroșistă americană, cu părinți evrei originari din Rusia, care conduce Partidul Verde ecologist din SUA. În fotografia alăturată Flynn pare oarecum stânjenit de situație.
 

Agenția de Informații a Apărării (Defence Intelligence Agency) - pe care generalul a condus-o între 2012 și 2014, până când a fost pus la index de fostul președinte Barack Obama -  a admis că Flynn, ca orice militar de carieră, a anunțat Ministerul că se deplasează în Rusia și a primit și un instructaj specific. Dar nimeni nu s-ar fi așteptat să ajungă la nivelul suprem, au susținut oficial ai Ministerului Apărării. Acum, dacă întreaga lucrare a fost avizată de DIA pentru a se accede până la Putin, înseamnă că FBI-ul a dat peste cap o operațiune complexă pe termen lung. De cealaltă parte, dacă rușii au vrut să-l "ardă" pe Flynn, încă din 2015, posedând informații despre traseul său viitor, atunci le-a ieșit perfect lucrătura, eliminând de la dreapta lui Trump un ofițer profesionist cu o carieră excepțională de peste 35 de ani în intelligence. Dacă însă Flynn era un consilier neglijent și un potențial trădător șantajabil, atunci serviciile speciale americane au reușit să prevină instalarea unei "cârtițe" rusești la Casa Albă. Consiliul Național de Securitate, o structură-mamut dezarcticulată, care, de la 75 de membri pe vremea lui Reagan a fost împănată de Obama cu până la 420 de angajați, are de ieri un nou șef: generalul Keith Kellog.
 
Oricum ar sta situația, Trump a contabilizat un eșec de personal fără să merite. Și nu este singurul care-i bate la ușă. Adjunctul lui Flynn pe Securitate Națională, cu care acesta s-a prezentat de mână la Trump Tower încă din noiembrie anul trecut, și care este încă în funcție, este un anume Sebestyén (Sebastian) Lukacs „vitez” Gorka, de origine maghiară, după cum ActiveNews anunța în premieră, pe 2 februarie.
 
„Vitez”-ul din numele său, cu care și-a semnat teza de doctorat, reprezentând titlul "nobiliar", de onoare, al unui Ordin înființat de dictatorul nazist Miklós Horthy „de Baia Mare”. Gorka a reușit să șocheze specialiștii în extremismul maghiar la nivel internațional, după ce aceștia au depistat că expertul lui Trump s-a prezentat la balul inaugural al noului președinte american în ținută de husar și cu două medalii ungurești înfipte-n în piept, dintre care una a provocat furori, după ce s-a aflat ce reprezintă: Ordinul Vitézi (Vitézi Rend). 
 

Creat de amiralul de Balaton Miklós Horthy în 1920, care era și "căpitanul general" al Ordinului, acesta a fost acordat, până în 1945, când a fost desființat oficial, unui număr de circa 23-27.000 de membri, care activau în cadrul organizației Vitézi Szék
 
 
Conform istoricilor aceasta se constituise ca un serviciu ultrasecret al regimului Horthy. Ordinul a continuat să activeze în exil iar după 1990 s-a reînființat la Budapesta, anual susținând ceremonii la castelele lui Horthy și ridicând statui ale fostului dictator pe cuprinsul întregii Ungarii, alături de extremiștii din Garda Maghiară.
 
Departamentul de Stat al SUA îl consideră extremist și direct afiliat Germaniei Naziste drept pentru care apartenența la organizația Ordinului se pedepsește cu deportarea. Gorka, născut în Marea Britanie din părinții Zsuzsa și Pal Gorka (Horak), refugiați din Ungaria în 1956, este cetățean american doar din 2012. Speculațiile online au fost că Gorka a moștenit titlul și medalia de la bunicul sau, întrucât tatăl său s-a născut în 1930 deci la sfârșitul războiului avea doar 15 ani. Gorka Sr. afirma într-un interviu din 2002 că a colaborat cu serviciile de informații britanice în anii '50, motiv pentru care ar fi devenit deținut politic fiind eliberat în timpul revoltei 1956, că a organizat personal o demonstrație anti-Ceaușescu la Londra în 1978 și că a facut parte din conducerea Federației Mondiale a Maghiarilor (World Federation of Hungarians), o organizație globală naționalistă cu accente șovine care militează, printre altele, pentru independența așa-zisului „Ținut secuiesc”.
 
Prezența insolită a lui Gorga la inaugurarea lui Trump, îmbrăcat în scurtă bocskai și cu ordinul lui Horthy în piept, ținută cu care s-a deplasat apoi la Fox News, post la care fostul colaborator al Breitbart a fost angajat înainte de alegeri, ca expert în terorismul islamic, se transformă în presa americană într-o adevărată bombă cu ceas pentru Consiliul de Securitate Națională al noului președinte. 
 
 
 
„De ce poartă consilierul lui Trump o medalie a colaboratorilor nazismului?”, se întrebă influentul blog de politică externă ce poartă numele jurnalistului veteran american Jim Lobe, care amintește și că, în 1942, proprietățile evreiești confiscate de Horthy au fost împărțite membrilor Ordinului „Eroilor”. Regimul Horthy este responsabil de trimiterea la moarte în lagărele naziste a circa 600.000 de evrei, majoritatea din Transilvania ocupată.
  
George Deák, istoric asociat la „Harvard University’s Davis Center for Russian and Eurasian Studies”, amintește pentru TPM că „principalii arhitecți ai masacrelor și deportărilor în masă de evrei”, ministrul de Externe László Endre și locotenent-colonelul László Ferenczy, erau „mândri membri ai Ordinului”. 
 
 
András Biro-Nagy, profesor la Universitatea Corvinus din Budapesta, unde a studiat Gorka, a subliniat pentru o publicație americană, că „bocskai”-ul consilierului lui Trump  era foarte popular pe timpul regimului Horthy și astăzi e purtat distinctiv de membri ai extremei drepte din Ungaria iar medalia „semnifică în mod clar că acesta simpatizează cu era lui Horthy”.
 
 
Numele costumației de bal a lui Gorka provine de la Istvan Bocksai, „Principe al Transilvaniei” născut la Cluj în 1557, care a făcut parte din consiliul de coroană al nepotului său, Sigismund Bathory, fiind unul din puținii consilieri care ar fi susținut planul lui Sigismund de crearea a unei Coaliții anti-otomane, realizate mai târziu împreună cu Mihai Viteazul. O aluzie fină la rolul lui de acum, de consilier anti-islamic? Posibil. Dar pentru cine? Pentru cine a purtat Gorka costumul tradițional al extremei drepte maghiare și medalia Ordinului Vitejilor, apropo, un cuvânt de origine slava? Cui a vrut să-i transmita Gorka un mesaj? 
 
 
„Să ne focalizăm pe îmbrăcămintea lui! Aceasta este o nouă dovadă că mica noastră revoluție a câștigat”, scrie un blogger al săptămânalului de dreapta maghiar Valasz.hu, zilele aceastea, când presa ungară abundă despre „fabuloasa” penetrare de la Casa Albă. A cui revoluție? Ordinul filo-nazist contestă deschis Trianonul, flutură steagul lui Arpad - al naziștilor de la Partidul Crucii cu Săgeți, poartă doliu de 1 decembrie, Ziua Marii Uniri a României, îi ridică statui lui Horthy și susține acțiunile formațiunii extremiste Jobbik, o marionetă a Rusiei, devoalată ca atare, indubitabil, în numeroase rânduri, inclusiv prin deconspirarea spionului rus de la Parlamentul European Bela Kovacs
 
 
 
 
Mai mult: la manifestările Ordinului a luat parte și Viktor Orban, un lider aflat azi la dispoziția lui Vladimir Putin.
 
 
Eva Balogh, fondatoare a respectabilului blog de analiză Hungarian Spectrum și fost profesor de Istorie a Europei de Est la Yale University, a descoperit o serie întreagă de încrengături suspecte ale „aventurierului anglo-hungaro-american„ Sebastian Gorka, a cărui soție americană, de asemenea, este implicată în echipa lui Trump, pe zona de securitate națională, la ministerul înființat de George Bush după atacul din 11 septembrie 2001(Homeland Security). Astfel, Balogh afirmă că Gorka a omis să spună că a făcut armata în Marea Britanie la o unitate de intelligence. 

Revenit în Ungaria în 1992, Gorka ajunge să lucreze pentru cinci ani la Ministerul Apărării de la Budapesta. De asemenea, afirmă Balogh, Gorka „uită” să menționeze în unele din CV-urile sale că a fost o perioadă destul de lungă de timp consilier al președintelui Fidesz, Viktor Orban, aflat atunci în opoziție. În 2007, Gorka a înființat propria lui formațiune politică de dreapta - Noua Coaliție Democratică / Új Demokratikus Koalíció - , un partid naționalist care își propunea să câștige și electorat de stânga. Nu știm cât de mult îi va fi de folos președintelui Trump ca consilier când Gorka aprecia într-un interviu pentru Kosuther că Fidesz va pierde alegerile din 2010, câștigate de Orban cu un procent spectaculos de peste 52%.
 
 
Vorbind de exepertiză, mai multe publicații americane, între care și Boston Magazine de alaltăieri, amintesc că Gorka a susținut adeseori că a fost chemat ca "martor-expert" la procesul autorului atentatului cu bombă de la Maratonul din Boston, Procurorul general al statului Massachusetts afirmând ulterior că Gorka nu a fost nici un fel de martor și că nici măcar nu a călcat pe la proces. Iar Politico atrage atenția că disertația sa de la Corvinus din 2008 despre "terorismul transcedental islamic" conține pasaje largi care par a fi plagiate dintr-un articol mai vechi de-al soției sale...

Balogh mai amintește că, în 2002, în timpul „Afacerii Medgyessy”, când fostul prim ministru Péter Medgyessy a fost investigat pentru calitatea sa de ofițer de contraspionaj în timpul regimului Kadar, Gorka, deși era propus de Orban ca expert în probleme de securitate, nu a primit aprobarea necesara de la serviciile speciale, ceea ce a generat o sumă de întrebări și suspiciuni. Hungarian Spectrum conchide:

„László Bartus, în prezent redactor șef al Népszava, cel mai vechi ziar de limbă maghiară din SUA, își aduce aminte de Gorga din acele zile. Bartus lucra pe atunci în Ungaria, ca jurnalist. 
 
 
Bartus pune cap la cap opinia maghiară despre Gorka: „Pe-atunci opinia unanimă era că acest om este un vânător de avere și un escroc (conman), care își bagă coada peste tot, pentru a convinge toată lumea despre extraordinara sa expertiză, când în realitate singurul lucru în care este expert este provocarea extremistă. Această imagine a lui între cei care l-au cunoscut la Budapesta, nu s-a schimbat de-atunci.
 

„La închiderea ediției:

Numai după apariția unui articol pe această temă în Times of Israel, Sebastian Gorka și echipa Breitbart au ținut să reacționeze, printr-o contraofensivă, din păcate de natur
ă propagandistică, invocându-se un atac de maculare falsă a consilierului prezidențial generat de elemente de stânga fidele fostei administrații.
 
Astfel, Joel B. Pollak, „Senior Editor-at-Large” la Breitbart News, numit de un alt coleg de presă drept unul dintre "cei mai influenți” oameni din media în 2016, autor al cărții deja publicate "How Trump Won: The Inside Story of a Revolution", care se auto-identifică drept "evreu religios" („orthodox jew”) publică un m
aterial în apărarea lui Gorka afirmând că acesta nu este numai "pro-Israel" ci și "pro-evreitate".
 
Iar Gorka, într-un selfie-video publicat tot de Breitbart vine cu informația că medalia i-a fost oferită tatălui său în 1979 și că o poartă ca să-și aducă aminte „de unde vine și cum au suferit părinții săi atât sub naziști cât și sub comuniști”. Această afirmație este un "fake-statement", o declarație mincinoasă, pentru că medalia respectivă este în sine un simbol reprezentativ al Ordinului, iar Ordinul nu este dedicat nici suferinței sub naziști (dimpotrivă, Ordinul în sine a fost pro-nazist) nici suferinței sau rezistenței sub comuniști. Ordinul este dedicat "RASEI MAGHIARE", conform actelor de înființare și discursului fondatorului, dictatorul Miklos Horthy. Or, în "statement"-ul său, pentru nici o secundă, Gorka nu se dezice de acțiunile horthyste trecute sau prezente ale Ordinului Eroilor, a cărui medalie o poartă cu mândrie în piept. 

Suntem siguri că există numeroși germani ai căror părinți sau bunici au primit pentru merite extraordinare pe câmpul de luptă Crucea de Fier sau vreo altă decorație cu zvastică și numeroși fii ai unor foști ocupanți sovietici care au primit Ordinul Lenin. Dar nu umblă pe stradă cu ele de gât pentru că: 1 - primii ar fi arestați pe loc și 2 - purtarea decorațiilor ar însemna că își asumă automat și actele regimurilor care le-au decernat. Numai pentru Gorka înseamnă altceva. Este evident că numai un horthyst putea să primească o decorație horthystă și numai un horthyst putea să o poarte. Și totuși, dacă detractorii lui au înțeles greșit, cum se face că și fanii lui, care i-au admirat tinuta de husar, au interpretat la fel: "că mica revoluție" a "Ungariei Mari" "a câștigat". Oare? Rămâne de văzut cum vor trata serviciile românești această situație, cu un horthyst infiltrat în Cabinetul noului președinte conservator al Americii, Donald J. Trump.
 

Despre cum au "suferit" ungurii sub regimul nazist se poate vedea, credem, din următoarea fotografie:
Miklos Horthy, 20 august 1921: „Ordinul Eroilor are următoarele obiective majore: (...) să ofere, prin membrii săi și prin descendenții lor, o asemenea putere a RASEI MAGHIARE încât să poată strivi orice mișcare antistatală sau antinațională. (...) Ordinul Eroilor este mândria Rasei noastre Turanice și a țării noastre (...)”. - ViteziRend1920.hu


 


La alcătuirea acestui material au fost cercetate următoarele surse:

http://hungarianspectrum.org/2017/02/13/donald-trumps-influential-advisers-sebastian-and-katharine-gorka/
http://hungarianspectrum.org/2017/02/02/sebastian-l-von-gorkas-encounter-with-the-hungarian-national-security-office/
http://hungarianspectrum.org/2017/01/31/sebastian-gorkas-road-from-budapest-to-the-white-house/
http://hungarianspectrum.org/2012/05/22/the-war-of-the-statues/
http://hungarianspectrum.org/2012/05/08/the-stealth-horthy-cult/
https://en.wikipedia.org/wiki/Sebastian_Gorka
http://phd.lib.uni-corvinus.hu/314/1/gorka_sebestyen.pdf
http://www.nytimes.com/1996/07/07/style/weddings-katharine-cornell-sebestyen-gorka.html
http://www.breitbart.com/big-journalism/2017/02/14/gorka-fake-news-left-media-attempts-smear-sebastian-gorka-nazi-sympathizer/
http://lobelog.com/why-is-trump-adviser-wearing-medal-of-nazi-collaborators/
http://talkingpointsmemo.com/dc/sebastian-gorka-inauguration-medal-order-vitez-horthy
http://www.dailykos.com/story/2017/2/13/1633269/-One-of-Trump-s-advisers-goes-around-wearing-a-Nazi-collaborator-medal
http://www.timesofisrael.com/top-trump-aide-wears-medal-of-hungarian-nazi-collaborators/
http://www.economist.com/blogs/easternapproaches/2012/06/hungarian-history
https://www.euractiv.com/section/europe-s-east/news/parliament-lifts-hungarian-mep-s-immunity-over-russia-spy-probe/
http://www.origo.hu/tudomany/tortenelem/20141013-ii-vilaghaboru-magyarorszag-fegyverszunet-moszkvaban-horthy-miklos-utolso-honapja.html
http://valasz.hu/itthon/mintha-tegnap-mentem-volna-el-5745
http://www.kossuthter.net/node/271
http://www.kossuthter.net/node/31
http://mno.hu/migr_1834/egy-europai-faluert-497595
http://www.jta.org/2006/10/31/life-religion/features/nazi-linked-flag-surfaces-in-hungary
http://vitezirend1920.hu/content/view/59/65/
http://hvg.hu/vilag/20170124_Egy_Orbanellen_szervezkedo_magyar_lehet_Trump_tanacsadoja
https://www.gondola.hu/cikkek/11974-Gorka_es_Kiszely_valasza_a_Nepszabadsag_alhirere.html
http://www.vitezirend.com/rovatok/hirek/trianoni-megemlekezes/
http://www.vitezirend.com/rovatok/hirek/horthy-miklos-vitezi-rend-alapitvany/
http://www.vitezirend.co.hu/Archive/archive2012/20120513_kereki.htm
http://www.coulot.info/Vitezi_Rend/index.htm
http://www.magyartudat.com/category/tortenelem/page/9/
http://www.taborilelkesz.hu/type.php?typeID=6 - Ceremonie Orban
http://www.taborilelkesz.hu/rovatok/vitezi-rend/etelosztas-a-vitezi-renddel/ - Ungaria Mare
http://hungarianfreepress.com/2015/09/16/fankadeli-rascist-hungarian-rapper-tours-us/
Jobbik - Horthy
http://www.smh.com.au/world/hungarys-farright-jobbik-honours-nazilinked-wartime-leader-miklos-horthy-20131103-2wva5.html
https://1000ev.hu/index.php?a=3&param=7451
http://24.hu/kulfold/2017/02/13/trump-magyar-tanacsadoja-horthysta-jelvenye-miatt-eg/
http://24.hu/belfold/2017/01/31/mar-hivatalos-magyar-tanacsadot-valasztott-donald-trump/
http://valasz.hu/vilag/forradalom-cimeres-bocskaiban-beszelt-a-trump-tanacsado-gorka-sebestyen-a-fox-news-on-122335
http://valasz.hu/vilag/a-heti-valasz-egykori-szerzoje-donald-trump-tanacsadoja-lesz-122236
http://magyaridok.hu/kulfold/trump-tanacsadoja-buszken-vallalja-magyarsagat-1376002/
http://888.hu/article-trump-tanacsadoja-bocskaiban-beszelt-a-fox-newsban
https://www.nytimes.com/2017/02/13/us/politics/donald-trump-national-security-adviser-michael-flynn.html?_r=0
https://mic.com/articles/168528/michael-flynns-future-as-national-security-adviser-in-doubt-over-russia-call#.nxmrRb2qk
https://mic.com/articles/168531/michael-flynn-resigns-national-security-advisor#.eWfp5WAeP
https://www.euractiv.com/section/europe-s-east/news/parliament-lifts-hungarian-mep-s-immunity-over-russia-spy-probe/

Video / Foto:
http://video.foxnews.com/v/5291476797001/?playlist_id=930909813001#sp=show-clips
http://www.gettyimages.com/photos/miklos-horthy