Viața premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, “dar starea sa rămâne gravă”
Viața premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viața sa, a declarat duminică presei vicepremierul Robert Kalinak, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Nu mai există pericol imediat pentru viața sa, dar starea sa rămâne gravă și necesită îngrijiri intensive”, a declarat Kalinak, cel mai apropiat aliat politic al lui Fico.
El a precizat însă că deocamdată premierul nu va fi transferat de la spitalul din Banska Bystrica.
Prim-ministrul este spitalizat de miercuri, când un bărbat a deschis focul asupra sa, împușcându-l cu mai multe gloanțe, în special în abdomen. El a suferit o operație de cinci ore miercuri și o alta, mai scurtă, vineri, ambele în spitalul de la Banska Bystrica, în centrul Slovaciei.
„Putem considera că starea sa este stabilă și că pronosticul său este pozitiv”, a declarat Kalinak în fața spitalului. „Ne simțim cu toții puțin mai destinși acum”, a adăugat el.
Atacatorul, poetul cu vederi progresiste Juraj Cintula, în vârstă de 71 de ani, a tras cinci gloanțe spre Fico, lovindu-l cu patru dintre ele.
El a fost prezentat sâmbătă în fața unui tribunal penal din Pezinok, la nord-est din Bratislava, care a dispus menținerea sa în detenție provizorie.
Robert Fico, în vârstă de 59 de ani, ocupă acest post după ce partidul său Smer-SD a câștigat alegerile legislative în toamna anului trecut.
El se află la al patrulea mandat ca prim-ministru după ce a făcut campanie cu propuneri de pace în războiul dintre Rusia și Ucraina, exprimându-și intenția de a opri ajutorul militar pentru Kiev, intenție pe care a pus-o în aplicare.
De asemenea, în ianuarie 2024, el a anunțat o anchetă amplă cu privire la vaccinul ARNm, decesele în exces, acordul UE-Pfizer și puterea Big Pharma de a controla guvernele alese democratic.
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Donează direct în conturile Asociația Active Press de la CEC Bank - Banca Românilor:
RO31CECEB00030RON4264812 (lei) | RO84CECEB000C1EUR4264821 (euro)
Pe același subiect
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
ROMÂNIA BRĂZDATĂ BRUSC DE MII DE DÂRE - FOTO/VIDEO. Cristian Niculescu: De ce sunt state americane care interzic geoingineria și chemtrails. Mario Nawfal: Documente și filmări declasificate ale CIA
Revoltă în Grecia: Mii de creștini cu cruci, icoane și steaguri au marșăluit la Atena împotriva actelor biometrice - VIDEO
AfD Germania și Patrioții Franței, solidaritate în cătușe și petiție europeană pentru eliberarea lui Călin Georgescu: ”SUS, ROMÂNIA! Al n-lea pretext pentru a încerca să-l neutralizeze pe cel care ar trebui să fie astăzi președintele României!” - VIDEO
Scrisoarea unei românce din SUA către Donald Trump după arestarea lui Călin Georgescu: ”Dacă a mai rămas ceva din democrație în România, aceasta a fost împinsă până la limita critică”
A 8-A ZI DE PROTESTE LA ARESTUL CENTRAL. Români și Occidentali de marcă pentru Călin Georgescu - VIDEO
Recomandările noastre
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
6 octombrie: 124 ani de la nașterea lui Petre Țuțea și Ziua înființării ActiveNews. În grandoarea istorică a Poporului Român suntem o rotiță invizibilă, dar suntem!
VIDEO LIVE de la Arestul Central - ActiveNews, singurul site care transmite protestele seară de seară, CENZURAT BRUTAL pe Facebook de SCLAVII SISTEMULUI de la Factual după editorialul lui Victor Roncea ”Călin Georgescu - Execuție Ritualică”. NU CEDĂM!
ASCULTAȚI! George Simion - discurs istoric într-un moment de răscruce al României. Românii sunt așteptați să-și spună cuvântul în fața nelegiuirii încarcerării lui Călin Georgescu, primul Deținut Politic de după căderea regimului comunist, în 1989 - VIDEO
Secțiuni: Externe Prima pagină Sănătate Știri
Persoane: Robert Fico
Locații: Slovacia
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)