Vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin, denunță acțiunea „rușinoasă" a Bucureștiului și cere „măsuri dure" contra României. Reacția ministrului Apărării Naționale

ACTUALIZARE 15:00 Ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, a declarat că reacția vicepremierului Dmitri Rogozin, după ce nu i s-a permis survolarea României, a fost „absolut nepotrivită", precizând că „situația de securitate din zona Mării Negre ne obligă să consolidăm flancului estic al alianței".
„Situația de securitate din zona Mării Negre ne obligă să consolidăm flancul estic al alianței, să facem achizițiile potrivite pentru înzestrarea Armatei române. Am văzut aseară declarațiile domnului ambasador al Rusiei în România, care încearcă o justificare a unor tipuri de acțiuni pe care le promovează în zonă. Sigur că de aici putem trage foarte multe concluzii. (..) Eu cred că trebuie să ne vedem de treburile noastre, să ne asigurăm dezvoltarea economică și în același timp să facem ce este necesar pentru a avea mai multă securitate și a putea și descuraja anumite acțiuni ostile. Și când am discutat despre rachete, am spus că ele reprezintă și un element care consolidează securitatea națională, dar și un element de descurajare a unor posibile acțiuni", a declarat ministrul Apărării.
Întrebat dacă reacția vicepremierului rus este una gravă, Adrian Țuțuianu a răspuns: „Absolut nepotrivită. Ca să nu folosesc alte cuvinte".
Știre inițială
Vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin, a denunțat din nou „cascadoria rușinoasă" a autorităților române, care au interzis tranzitul avionului său, cerând o analiză a Moscovei asupra incidentului urmată de „măsuri dure de retorsiune" împotriva României.
„Tonul aspru al afirmațiilor mele reflectă emoțiile pe care le-am avut în legătură cu ce li s-a întâmplat pasagerilor avionului nostru", a afirmat Dmitri Rogozin, citat de site-ul agenției Tass.
„Cei mai mulți pasageri reveneau acasă. M-am deplasat de fiecare dată în Republica Moldova cu avioane comerciale ruse. Cascadoria rușinoasă a românilor și a Guvernului moldovean necesită o analiză atentă și măsuri dure și precise de retorsiune", a avertizat vicepremierul Rusiei.
„Țările din Vest nu se vor împăca niciodată cu aspirațiile Rusiei de a fi o țară liberă și puternică. Erau destul de mulțumite cu Rusia instabilă din anii 1990, dar nu se vor împăca niciodată cu dorința noastră de a fi liberi și puternici. Iar modul nostru de a fi liberi și puternici va fi cea mai bună reacție la sancțiuni și la acțiuni murdare. Vom decide cum să eliminăm aceste creaturi mârșave", a insistat Rogozin.
Avionul vicepremierului rus, Dmitri Rogozin, nu a primit vineri permisiunea de a tranzita spațiul aerian al României pentru a ajunge în Republica Moldova. Aeronava tranzitase state membre ale Uniunii Europene precum Polonia, Slovacia și Ungaria, dar nu i s-a permis survolarea României. Avionul rus alesese ruta Rusia-Belarus-Polonia-Slovacia-Ungaria-România-R.Moldova pentru a evita tranzitarea Ucrainei, stat cu care Moscova are o relație tensionată.
Dmitri Rogozin urma să se întâlnească vineri cu președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, un politician prorus, și cu liderul regimului separatist din Transnistria, Vadim Krasnoselski.
Dmitri Rogozin a denunțat interdicția de survol decisă de România, acuzând autoritățile române de periclitarea vieților pasagerilor aflați în avionul cu care se deplasa, transmițându-le autorităților române să se aștepte la o ripostă. „Autoritățile române au pus în pericol viețile pasagerilor unui zbor al companiei S7, femei și copii. Carburantul a ajuns până la Minsk. Așteptați-vă la o ripostă, ticăloșilor!", a transmis Rogozin prin Twitter.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Ce conțin Documentele Pfizer? Dr. Naomi Wolf prezintă: "Cea mai mare crimă împotriva umanității din istorie: 11 dezvăluiri din documentele Pfizer despre vaccinuri" - VIDEO TRADUS ÎN ROMÂNĂ

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"

Bill Gates s-a sucit: Apocalipsa Climatică NU mai vine!
Recomandările noastre

Tandemul Poturaev - Bănescu și Hristosul de Plastic

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"

Dracul Globalist încearcă să domolească Focul pentru ca Broscuța să ațipească la loc în Ceaun

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)