ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, s-a dezlănțuit, în discusul anual despre starea națiunii, la adresa Uniunii Europene, a FMI, dar și a lui George Soros. Viktor Orban, care a venit la putere în 2010, când Ungaria era încă sub efectul unui bailout financiar internațional, a arătat că guvernul său a respins cererile pentru mai multă austeritate și a scăpat de împrumuturile cerute de FMI pentru a avea o mână mai liberă în politicile sale economice.

Viktor Orban a afirmat că ultimul deceniu a fost cel mai de succes din ultimii 100 de ani ani Ungariei, considerând însă că țara a fost amenințată de criza climatică și de declinul continuu al populației Șeful guvernului de la Budapesta a spus că poporul ungar a pierdut capacitatea de a se considera un popor de succes.

Detaliind realizările Ungariei din ultimii zece ani, Orban a spus că niciun deceniu din ultimii 100 de ani nu a fost caracterizat de o creștere sustenabilă, în paralel cu păstrarea echilibrului intern și extern. Toate acestea s-au realizat în condițiile menținerii inegalităților de ordin material la un nivel moderat, în comparație cu scara europeană, altfel spus de avantajele creșterii au putut să beneficieze pături largi ale societății.

Investițiile în Ungaria și exporturile au atins cote record anul trecut, a spus Orban, menționând că Ungaria se află pe locul 94 în lume ca populație și pe locul 34 ca volumul al exporturilor.

La 100 de ani de la „sentința cu moartea” care a fost Tratatul de pace de la Trianon „suntem în viață și Ungaria este încă aici”, a declarat Viktor Orban, adăugând:„Nu numai că suntem în viață, dar ne-am și desprins din strângerea unei încercuiri dușmănoase”.

Ungaria a reușit să găsească un teren comun de înțelegere cu vecinii săi Slovacia, Serbia, Croația și Slovenia - care se bazează și ele pe valorile naționale - și este în măsură să angajeze o largă cooperare și să formeze alianțe cu aceste țări, a menționat prim-ministrul.

„Istoria a oferit o nouă șansă popoarelor din Europa Centrală pentru a construi - pe baza intereselor naționale ale fiecăruia- un nou sistem de alianțe, astfel încât să pute să ne apărăm împotriva amenințărilor atât din Est, cât și din Vest”, a spus Orban.

„În ultimii zece ani, am învățat că Europa nu se află la Bruxelles”, a spus premierul. „Europa suntem noi și nu trebuie să ne conformăm elitelor epuizate de la Bruxelles. Mai înainte credeam că Europa este viitorul nostru, astăzi știm deja că noi suntem viitorul Europei", a adăugat el.

Soluția creșterii este restabilirea respectului față de sentimentul național, a spus Viktor Orban în discursul său.

El a evocat obiectivul din 2010 prin care Ungaria dorea să-și dovedească ei însăși și lumii că „încă mai este cineva". „Am considerat că ori vom găsi o cale, ori o vom crea noi. Dar pentru că drumurile desemnate de Bruxelles și Washington nu erau viabile pentru noi, am fost nevoiți să facem o cale nouă”, a afirmat premierul ungar, adăugând că, după 10 ani, se poate spune „cu suficientă modestie: am inventat-o și am creat-o”.

FMI a fost trimis acasă, împrumuturile au fost rambursate înainte de termen, au fost create 850 000 de locuri de muncă, a fost eliminată „viața de parazit", finanțele sunt din nou în regulă, angajaților li s-a oferit respect și apreciere, familiile au primit recunoștință, a început unificarea națiunii, iar comunitățile maghiare de peste granițele Ungariei au fost conectate cu patria mamă, a enumerat Viktor Orban realizările guvernului său.

„Dacă le-am fi acceptat sfatul, acum Ungaria ar fi într-o secție a unui spital, iar perfuziile împrumuturilor de la FMI și de la Bruxelles ar atârna din membrele ei, iar robinetele împrumuturilor ar fi dirijate de George Soros”, a adăugat el.

În termeni de creștere economică, economia europeană și în special cea a zonei euro a stagnat pur și simplu, a apreciat Orban, subliniind că 85% din exporturile Ungariei merg spre aceste țări din zona euro.

În privința protecției climatice, Orban a spus că guvernul ungar a adoptat un plan de acțiune săptămâna trecută care urmărește ca 90% din electricitate generată în Ungaria să nu provină din exploatarea cărbunilor către orizontul anului 2030.

În ceea ce privește declinul demografic, Orban a spus că, în timp ce stimulentele economice ale guvernului pentru cuplurile căsătorite și familiile numeroase au ajutat la diminuarea declinului populației, sunt necesare mai multe măsuri.

În timp ce numărul căsătoriilor a crescut, iar divorțurile și avorturile au scăzut, „vestea proastă este că scăderea populației nu s-a oprit”, a spus Orban. „Maghiarii continuă să fie o specie pe cale de dispariție”, a adăugat el.

Orban a apreciat că bazinul carpatic emană astăzi forță. Această forță își are sursa în constatarea faptului că a fi ungur este un lucru bun, înălțător și promițător. „Națiunea noastră știe că Ungaria este înainte de toate", a spus el.