Violențe EXTREME în Franța. Cel puțin 24 de polițiști răniți în ciocniri cu protestatarii

Cel puțin 24 de polițiști, dintre care trei grav, au fost răniți joi, în Franța, în ciocnirile dintre oamenii legii și manifestanții care solicită retragerea unui proiect de reformă privind dreptul muncii.
Totodată au avut loc 124 de rețineri în întreaga țară.
Peste jumătate de milion de persoane au protestat joi în marile orașe franceze împotriva reformei legii muncii, în vreme ce autoritățile au estimat numărul manifestanților la 170.000.
Poliția a folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor, după ce tinerii au început să arunce cu sticle și pietre în apropiere de podul d'Austerlitz. Autoritățile pariziene au confirmat că doi polițiști au fost răniți în ciocnirile cu protestatari, iar unul dintre ei se află în stare gravă. Cinci persoane au fost reținute pentru acte de violență.
De asemenea, autoritățile au evacuat Place de la Nation în jurul orei locale 18.00, iar mai multe altercații au fost înregistrate între politiști și manifestanții care refuzau să fie dispersați.
Anterior, protestatarii au incendiat anvelope, în timp ce studenții încercau să blocheze principalul port comercial care deservește Parisul și Ile de France. Un polițist a fost rănit ușor, iar doi protestatari au fost arestați după ce au încercat să blocheze un depou de autobuze din suburbiile pariziene.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)