Violenţe la Ierusalim. Poliţia israeliană a intrat în moscheea Al-Aqsa, al treilea loc sfânt al islamului
Polițiști israelieni au pătruns duminică dimineață în moscheea Al-Aqsa din Ierusalimul de Est, ocupat și anexat, pentru a-i alunga pe palestinienii baricadați în clădire.
Este extrem de rar ca poliția israeliană să pătrundă în interiorul acestei moschei, al treilea cel mai important loc sfânt al islamului. Ciocnirile au fost declanșate de sosirea în noaptea de sâmbătă spre duminică a evreilor ultra-ortodocși care au vrut să se roage pe Esplanada Moscheilor pe care ei o numesc Muntele Templului, transmite Agerpres.
Potrivit unui comunicat al poliției, "protestatari mascați au intrat în moschee și au început să arunce cu pietre și proiectile în direcția polițiștilor aflați afară, dintre care unii au fost răniți".
"Pentru a preveni escaladarea violențelor, polițiștii au intrat câțiva metri în clădire și au închis ușile moscheii pentru a restabili ordinea", se arată în comunicatul poliției.
Patru polițiști au fost răniți ușor în timpul violențelor, a afirmat purtătorul de cuvânt al poliției, care a precizat că nicio persoană nu a fost arestată.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Se zgălțâie fotoliul lui Nicușor Dan: Revista americană NEWSWEEK cere ca SUA să apere democrația din România și pe Călin Georgescu
Donald Trump rade vaccinurile obligatorii pentru copii pentru a reduce AUTISMUL: ”Până acum se cereau 72 de doze pentru copiii noștri. De acum recomandăm doar 11 vaccinuri de bază!” Decizia elimină și vaccinul anti-COVID
Sistemul de la București a procedat cu articolul din Newsweek despre Călin Georgescu exact cum a procedat cu alegerile: L-A ANULAT! QED!
Canada conectează conturile bancare ale cetățenilor la scorul de credit social – Datele vor valora mai mult decât aurul pe măsură ce avansăm către o societate fără numerar
The Diplomatic Affairs: Newsweek retrage articolul despre alegerile anulate din România, ridicând întrebări privind presiunile politice și cenzură. De ce un singur articol de opinie despre Călin Georgescu a provocat atât de multă alarmă?
Băiețel de 7 ani torturat până la moarte de ”mame transgender”. Copilul a fost ”sufocat sub apă” și a murit în urma unui traumatism cranian sever
Recomandările noastre
NEWSMAX repară dispariția din NEWSWEEK: Interzisul Călin Georgescu - un Simbol al Reînnoirii Naționale. Criza Politică din România Amenință Bruxellesul
Editorialul integral din Newsweek: SUA ar trebui să apere democrația – și pe Calin Georgescu – în România. Politica Americii este de a proteja dreptul poporului român nu pe cel al statului paralel de la București
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
Secțiuni: Externe
Subiecte: Conflict Israel palestinieni
Organizații: Moscheea Al-Aqsa
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)