Vizită tensionată a președintelui sârb în Croația. Vucici, primit cu proteste și păzit de lunetiști

Președintele sârb Aleksandar Vucici a început luni o vizită oficială de două zile în Croația. O vizită mult așteptată și care ar trebui să detensioneze relațiile încordate dintre cele două state.
Aleksandar Vucici sosește în Croația pe fondul unor tensiuni tot mai mari între Belgrad și Zagreb și în contextul în care ministrul sârb al Apărării afirmase că șeful statului sârb ar putea chiar să fie ucis în timpul acestei vizite, potrivit balkaninsight.com.
Vucici vizitează Zagrebul la invitația președintelui Croației, Kolinda Grabar Kitarovici, care și-a exprimat speranța că cele două state „vor depăși obstacolele și evenimentele tragice din trecut și astfel vor deschide o nouă pagină în relațiile bilaterale”.
Cu doar câteva zile înaintea vizitei, premierul croat Andrej Plenkovici spunea, alimentând și mai mult tensiunile, că pe ordinea de zi a discuțiilor ar trebui să se afle și despăgubirile pe care Croația le solicită pentru războiul din Croația din anii 1990. „În locul lui, nu aș fi spus acest lucru”, a replicat Vucici, într- o conferință de presă, la Belgrad.
Presa sârbă susține că cei doi președinți ar putea discuta, de asemenea, chestiuni legate de drepturile minorităților, de frontieră, persoane dispărute, cooperare economică și judiciară.
Site-ul croat index.hr a relatat că, pentru a asigura securitatea lui Vucici, Zagrebul a luat măsuri sporite, amplasând lunetiști pe toate clădirile aflate pe traseul șefului de stat sârb.
De asemenea, autoritățile croate se tem să nu se repete incidente similare celor din 2015, când, în timpul vizitei sale la Srebrenica, Vucici, pe atunci premier al Serbiei, a fost atacat cu pietre, de croații care îi acuză pe sârbi pentru masacrul din 1995.
De altfel, și acum, cu ocazia vizitei președintelui sârb la Zagreb va fi organizat un protest al văduvelor croate de război.
Agenția croată HINA amintește că această vizită survine la mai puțin de doi ani de la întâlnirea din Serbia din iunie 2016, când cei doi președinți au semnat „Declarația de avansare a relațiilor și rezolvare a problemelor deschise dintre Serbia și Croația”.
Sursa citată apreciază că toate problemele importante care existau atunci stau și în prezent în calea normalizării depline a relațiilor dintre cele două state, grevate de moștenirea grea a războiului și dezmembrarea Iugoslaviei. HINA îl numește pe Vucici cel mai puternic lider politic al Serbiei și amintește că această vizită trebuia să aibă loc la sfârșitul anului 2017, dar a fost anulată după ce la Belgrad a fost ridicat un monument în onoarea maiorului Milan Tepici, declarat erou național în 1991 pentru participarea la luptele din orașul Bjelovar.
La începutul acestui an, Croația a protestat față de deschiderea unei expoziții, la Belrgrad, despre un lagăr de concentrare din Croația, din cel de-al Doilea Război Mondial, unde au fost uciși de regimul nazist croat zeci de mii de sârbi, evrei și țigani.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect
Recomandările noastre

Reuters: Putin NU va face Pace în Ucraina înainte de alegerile din SUA din 2024 – Adevăr sau Provocare?

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)