ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că Statele Unite s-au folosit de atacul chimic „înscenat” din orașul Duma pentru a avea un motiv de a ataca Siria, relatează site-ul agenției Tass.

„Încă o dată, la fel ca anul trecut când SUA au atacat baza aeriană Shayrat din Siria, o înscenare a unui atac chimic asupra civililor a fost folosită drept pretext. De această dată a avut loc în Duma, o suburbie a Damascului”, a declarat Putin.

La 8 aprilie, o serie de organizații umanitare și mai mulți medici au susținut că minimum 70 de persoane din orașul sirian Duma au murit prin asfixiere și alte câteva sute prezintă simptome specifice pentru expunerea la substanțe neurotoxice sau clor. Drept reacție, SUA, Marea Britanie și Franța au lansat atacuri asupra unor obiective militare din Siria cu scopul de a distruge arsenalul chimic al regimului condus de Bashar al-Assad.

Președintele Donald Trump a ordonat sâmbătă dimineața forțelor armate americane să efectueze atacuri „țintite” asupra Siriei. Atacul era în desfășurare chiar în momentul în care șeful Casei Albe făcea anunțul. 

Armata americană a fost asistată în această operațiune de forțele franceze și britanice.