Vor urma mai multe plecări? O companie aeriană cu sediul în Marea Britanie a inițiat procedura de mutare într-un stat UE

Compania aeriană low-cost EasyJet va demara un plan de înființare a unui nou sediu într-un stat membru al Uniunii Europene, pentru a evita efectele deciziei Marii Britanii de ieșire din comunitatea europeană, informează cotidianul The Telegraph.
EasyJet a inițiat procedura de obținere a Certificatului de operator aerian (AOC) într-un stat membru UE, ca măsură de urgență în cazul în care Marea Britanie va pierde dreptul de a efectua zboruri în spațiul comunitar după ce va părăsi Uniunea Europeană. Obținerea acestui certificat va permite companiei EasyJet să își mute sediul general într-un stat UE.
Compania aeriană low-cost, care în prezent are sediul pe Aeroportul londonez Luton, susține că cei peste 1.000 de angajați din Marea Britanie nu vor fi afectați de această schimbare.
Obținerea Certifcatului de operator aerian într-un stat UE va permite companiei EasyJet să aibă acces nelimitat în Spațiul aeronautic comun european (ECAA), pentru a putea continua să efectueze zboruri pe continent.
În funcție de rezultatele negocierilor, fie va fi înființată o filială a EasyJet, fie, cel mai probabil, sediul legal central va fi mutat din Marea Britanie, notează cotidianul The Telegraph.
Există temeri că decizia de ieșire a Marii Britanii din UE va obstrucționa accesul companiilor britanice în Spațiul aeronautic comun european, astfel că mai multe companii aeriene încearcă acum să obțină Certificatul de operator aerian într-un stat UE.
Publicația The Sunday Telegraph a dezvăluit înaintea referendumului care a avut ca rezultat decizia de ieșire a Marii Britanii din UE că EasyJet, companie condusă de Carolyn McCall, examina posibilitatea mutării sediului ca modalitate de atenuare a impactului Brexitului asupra afacerilor.
Compania aeriană low-cost a confirmat vineri că discuțiile "informale" cu autoritățile aeronautice europene au început înaintea referendumului din 23 iunie.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Locații: Marea Britanie
Subiecte: Brexit Iesire din Uniunea Europeana
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)