Winston Churchill a fost „unul dintre marii ucigași în masă ai secolului XX”. O spune Washington Post, care a ales să publice un text scris de politicianul indian Shashi Tharoor, unul dintre criticii acerbi ai Marii Britanii.

„În Winston Churchill, Hollywood-ul premiazăă un ucigaș în masă”, este titlul textului semnat de  Shashi Tharoor, președinte al Comisiei de Afaceri Externe din Parlamentul indian, autorul cărții „Inglorious Empire: What the British Did to India”.
 
Comentariul publicat de Washington Post vine în contextul în care unul dintre peliculele nominalizate la Oscar în acest an pentru „cel mai bun film” a fost „Ziua decisivă”, care aduce pe ecran povestea fostului premier britanic, Winston Chruchill.

„Istoria, a spus Winston Churchill, va fi blândă cu mine, pentru că intenționez să-o scriu chiar eu. 

Nu trebuie să se deranjeze. El a fost unul dintre marii ucigași în masă ai secoolului XX și, totuși, este singurul, spre deosebire de Hitler și Stalin, care a  scăpat de ura istorică a Occidentului. A fost încoronat cu un premiu Nobel (pentru literatură, nu mai puțin), iar acum, un actor care îl interpretează (Gary Oldman) a primit un Oscar, scrie Shashi Tharoor.

Așa după cum confirmă Hollywood-ul, reputația lui Churchill (așa cum Harold Evans l-a numit („temerarul britanic pe valurile civilizației") se bazează aproape în întregime pe retorica sa antrenantă și pe talentul de alcătui fraze frumoasă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, spune politicianul indian.

„Vom merge până la capăt, vom lupta în Franța, vom lupta pe mări și pe oceane, vom lupta în aer cu tot mai multă încredere și forță, ne vom apăra Insula, oricare ar fi prețul. Vom lupta pe plaje, vom lupta pe terenurile de aterizare, vom lupta pe câmpuri și pe străzi, dar nu ne vom preda niciodată”, spunea Churchill.  Shashi Tharoor amintește însă că istoricul revizionist britanic John Charmley a catalogat  aceste fragment de discurs drept un „nonsens sublim”.

În continuarea articolului,  Shashi Tharoor spune că, în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, Churchill s-a pronunțat în favoarea „bombardării teroriste” și  că dorește „atacuri absolut devastatoare și exterminatoare”.  Iar orori precum atacarea cu bombe incendiare a orașului Dresda, au fost rezultatul.

În lupta pentru independența irlandeză, Churchill, în calitate de secretar de stat pentru război și al aviației, a fost unul dintre puținii oficiali britanici care s-au pronunțat în favoarea bombardării protestatarilor irlandezi, sugerând, în 1920, că avioanele ar trebui să folosească „arme de foc sau bombe” pentru a-i împrăștia.

În cazul tulburărilor sociale din Mesopotamia, din 1921, ca secretar de stat pentru colonii, Churchill a acționat precum un criminal de război: „Sunt în favoarea folosirii gazului toxic împotriva triburilor necivilizate; ar răspândi teroare”.  El a ordonat bombardarea la scară mare a Mesopotamiei, astfel încât un sat întreg să fie șters în 45 de minute.

În Afganistan, Churchill a declarat că paștunii „trebuie să recunoască superioritatea rasei britanice”, iar „toți cei care se împotrivesc vor fi uciși fără milă”. El scria astfel: „Ne-am deplasat sistematic, sat de sat, și am distrus casele și puțurile, am dărâmat turnurile, am tăiat copacii umbroși, am ars culturile și am spart rezervoarele, în această devastare punitivă. ... Fiecare membru de trib care a fost prins a fost răpus”.

Shashi Tharoor scrie însă că principalele victime ale lui Winston Churchill au fost indienii - „un popor animalic cu o religie oribilă”, așa cum îi numea pe indieni.  A vrut să folosească armele chimice în India, dar a fost pus la punct de colegii de Cabinet, pe care i-a criticat pentru „excesul de scrupulozitate”,  declarând că „obiecțiile Biroului din India față de utilizarea gazului toxic împotriva localnicilor sunt nerezonabile”.

În final, Shashi Tharoor spune:

„Beatificarea lui Churchill ca un apostol al libertății pare cu atât mai absurdă, având în vedere declarația lui din 1941, conform căreia principiile Cartei Atlantice nu se vor aplica Indiei și coloniilor. El a refuzat să vadă oameni de culoare care să aibă aceleași drepturi ca și el.  „Teoriile lui Gandhi și tot ce se asociază cu ele vor fi, mai devreme sau mai târziu, zdrobite”.

Oscarul acordat în această săptămână recompensează o nouă hagiografie a acestui personaj odios. Pentru irakienii pe care Churchill a vrut să-i gazeze, pentru protestatarii greci de pe străzile Atenei,  care au fost tăiați la ordinele lui Churchill în 1944, pentru paștuni și irlandezi, dar și pentru indieni ca mine, întotdeauna va exista un mister: cum a fost posibil ca, doar câteva discursuri bombastice să fie suficiente pentru a spăla mâinile rasiste și pătate de sânge ale lui Churchill.

Mulți dintre noi își vor aduce aminte de Churchill ca de un criminal de război, ca de un dușman al onestității și omenirii. Ca de un imperialist obtuz, netulburat de opresiunea popoarelor ne-albe. În cele din urmă, marele său eșec - cea mai lungă oră întunecată - a fost efortul lui constant de a ne nega libertatea.