ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


 
 
ACTUALIZARE 11/10 07:45 Carles Puigdemont, liderul Cataloniei, a semnat, marți seara, alături de alți lideri regionali, o declarație de independență față de Spania, însă acest act nu va intra în vigoare pentru a permite desfășurarea unor negocieri cu Guvernul de la Madrid, informează BBC News.

Potrivit sursei citate, documentul nu va fi implementat în următoarele săptămâni pentru ca liderii regiunii catalane să poarte negocieri cu Guvernul spaniol.

„Astăzi, Catalonia și-a redobândit suveranitatea deplină. Cerem tuturor statelor și organizațiilor internaționale să recunoască Republica Catalană ca stat independent și suveran. Solicităm Guvernului catalan să ia toate măsurile necesare pentru a asigura eficiența acestei declarații și să ia toate măsurile cuprinse în legea tranziției pentru a întemeia republica. Constituim Republica Catalană, ca stat independent și suveran, de drept, democratic și social”, se arată în declarația semnată de Puigdemont.

Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al Guvernului regional catalan a precizat că Puigdemont a supendat declarația și a făcut un apel la dialog.

După referendum, „Catalonia și-a câștigat dreptul de a fi un stat independent, de a fi ascultată și respectată. Nu suntem infractori, nu suntem nebuni, nu comitem un abuz, vrem doar respectarea dreptului la vot. Rezultatul referendumului a fost o majoritate absolută în favoarea independenței. Catalonia va fi un stat independent în forma unei republici", a declarat Carles Puigdemont.

„Eu și Guvernul catalan propunem Parlamentului suspendarea declarației de independență pentru a fi lansat dialogul în săptămânile următoare. Suntem convinși că acest moment istoric necesită oprirea escaladării crizei", a subliniat Puigdemont.

„Există necesitatea puternică de a nu alimenta tensiunile; în același timp, în acest moment crucial, trebuie să fim toți uniți și să ne asumăm responsabilitățile. Violențele extreme comise de poliția coordonată de Madrid, fără precedent în Europa, nu au împiedicat votul catalanilor. Imaginile cu răniții vor rămâne mereu", a adăugat liderul Cataloniei.

Carles Puidemont, premierul Cataloniei, a adoptat un ton conciliant față de Madrid, deși a criticat acțiunile Poliției spaniole și atitudinea regelui Felipe al VI-lea al Spaniei.

„Vreau să le transmit spaniolilor un mesaj de respect și un apel la calm. Nu avem nimic cu spaniolii. Suntem și rămânem un singur popor", a declarat Carles Puigdemont, deși a pledat pentru dreptul Cataloniei la independență.

În același timp, Carles Puidgemont a denunțat "umilințele" Spaniei, pe care a acuzat-o că a modificat unilateral autonomia Cataloniei și a generat violențe la referendum.

„Iar discursul regelui a confirmat cea mai rea ipoteză posibilă", a spus Puigdemont, referindu-se la faptul că regele Felipe nu a pledat pentru dialog, ci a condamnat referendumul proindependență.

Regiunea Catalonia a organizat pe 1 octombrie un referendum pe tema independenței considerat neconstituțional de Guvernul Spaniei și de Uniunea European.

Guvernul Spaniei consideră „trădare inadmisibilă" decizia lui premierului Cataloniei, Carles Puigdemont, de a proclama dreptul la independență, afirmă surse guvernamentale de la Madrid citate de cotidianul El Mundo.

Guvernul Spaniei consideră „trădare inadmisibilă" proclamarea „implicită" a independenței Cataloniei, care imediat a fost suspendată tot de Carles Puigdemont, au declarat surse politice de la Madrid.

Potrivit surselor citate, Guvernul Spaniei menține poziția că referendumul din Catalonia a fost ilegal, întrucât a fost anulat de Curtea constituțională. „Rezultatele unui referendum fraudulos și ilegal nu pot fi validate", consideră Executivul Spaniei.
 
 
ACTUALIZARE  Carles Puigdemont, liderul separatist al regiunii Catalonia, a anunțat că este nevoie de o sesiune formală a Parlamentului Cataloniei, pentru a declara independența regiunii. Totodată, a spus că procedura declarării independenței va trebui suspendată, pentru un dialog cu autoritățile spaniole, pentru ca tranziția să se facă fără probleme.
 
Liderul catalan a subliniat că relația cu Spania s-a deteriorat prea mult, deși catalanii și-au dorit mereu un dialog, dar autoritățile spaniole nu au făcut nimic.

Decizia finală va aparține Parlamentului Cataloniei.
 
ȘTIRE INIȚIALĂ Liderul Cataloniei, Carles Puigdemont, va apărea marți în fața Parlamentului pentru a „informa asupra situației politice actuale". Odată deschise lucrările, orice fel de scenariu este posibil, inclusiv o declarație unilaterală de independență.

Toate privirile sunt acum ațintite asupra lui Puigdemont, care are ultimul cuvânt și care acum încearcă să găsească o soluție pentru aplicarea rezultatului referendumului prin care peste 90% dintre votanți au optat pentru separarea de Spania. Reprezentanta Partidului Democrat European Catalan, Marta Pascal, a asigurat că Guvernul va înclina spre „o declarație simbolică de secesiune". 

Liderul separatiștilor catalani a fost întotdeauna un adept al independenței și puțini sunt cei care se îndoiesc de faptul că acesta ar putea aplica rezultatele consultării populare din 1 octombrie. În cele mai recente apariții televizate acesta nu a dat detalii despre planurile pe care vrea să le pună în practică imediat după referendum și nici nu a spus, concret, dacă se va afla sau nu marți în plenul Parlamentului pentru declararea independenței. „Posibilitatea unei declarații de independență este prevăzută în Legea referendumului, ca o metodă a aplicării rezultatelor. Prin urmare, vom aplica ceea ce prevede legea", a spus acesta. Un reportaj anunțat de TV3 va detalia poziția lui Puigdemont și se va încheia cu un apel al liderului catalan către Guvernul Rajoy de a accepta o negociere. „Am deschis porțile medierii și am spus că există mai multe opțiuni de temperare a situației decât cele care ne-au fost prezentate. Însă trec zilele și dacă statul spaniol nu răspunde în mod pozitiv, noi vom face ceea ce am venit să facem".

Manifestația uriașă care a avut loc duminică la Barcelona a pus și mai multă presiune, în pragul adoptării unei posibile declarații de independență. Guvernul a privit de la distanță cea mai mare demonstrație de forță organizată de cei care se opun separării Cataloniei de Spania.

Secretomania din jurul planurilor liderului catalan a fost ieri spulberată de o declarație a reprezentantei Partidului Democrat European Catalan, Marta Pascal, care a explicat pentru BBC că Puigdemont va opta, cel mai probabil, pentru o „declarație simbolică" în care Puigdemont va recunoaște în fața Camerei validitatea rezultatului referendumului, dar nu va declara independența și formal. Seara trecută, însă, surse din cadrul partidului au asigurat că aceștia au solicitat o rectificare postului britanic BBC, considerând că declarația a fost „interpretată eronat". Susținătorii independenței au criticat, însă, vehement această posibilitate. „Nu există o declarație retorică posibilă în fața celor două milioane de oameni care pe 1 octombrie și-au apărat votul cu propriul trup", a precizat anticapitalista Mireia Boya.