ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Parlamentul grec a votat miercuri o dispoziție ce autorizează primirea de copii în plasament de către cuplurile homosexuale aflate în uniune civilă, în pofida opoziției dreptei și extremei drepte din Grecia.

Articolul legislativ a fost adoptat de 161 de deputați contra 103, din totalul celor 300 de deputați fiind prezenți în sală 264, pentru un vot nominal cerut de partidul neonazist Zorii Aurii. În fiecare formațiune, au fost parlamentari care s-au distanțat de poziția grupului lor, însă la modul global articolul a fost votat de partidul de stânga Syriza, aflat la putere, și de opoziția de centru-stânga.

Noua Democrație, principala formațiune a opoziției, conservatoare, s-a opus acestei reforme, combătută de asemenea de neonaziști și de partidul suveranist Anel, aliat al guvernului condus de Syriza.
 
Căsătoriile între homosexuali sau adopțiile de către cuplurile de același sex sunt interzise. Încă.

În cadrul unei serii de reforme societale, guvernul Syriza-Anel a extins totuși asupra homosexualilor pactul de uniune civilă, rezervat în mod explicit heterosexualilor de la înființarea lui, în 2008.