PERFIDIA ZILEI: În preziua Paștilor catolice, OMS publică o imagine FĂRĂ CRUCE prin care încurajează participarea la slujbe online cu pisica
Organizația Mondială a Sănătății a postat sâmbătă, 3 aprilie 2021, în preziua Paștilor pe stil apusean, o fotografie cu o familie care asistă la slujba religioasă de noapte de acasă, din spatele unui laptop. Îndărătul membrilor familiei am putea crede că vedem un cer înstelat, dar printre aștri a fost strecurată steaua lui David, semiluna islamică și chiar pentagrama. Nimic însă despre sărbătoarea creștină, care pare a fi sugerată doar printr-un ou, care nu este simbolul religios al creștinilor, ci doar mărturia unei tradiții alimentare. S-o fi ferit OMS de protestanți, sau pur și simplu nu-i place Crucea, simbolul creștinătății? Dar de discriminare se ferește OMS? Cum s-or fi simțind creștinii care s-au vaccinat și au respectat cu strictețe „regulile”? Sau dacă e vorba de creștini, egalitatea nu se mai aplică? Pentru a nu-i supăra pe ceilalți, desigur...
Pe același subiect

3 Martie - Ziua Mondială a Vieții Sălbatice, în junglă și la noi. Fotografiile Zilei

Cum a fost la comemorarea Martirilor de la Fântana Albă din fața Ambasadei Rusiei de la București la 80 de ani de la Masacrul Armatei Roșii din Bucovina ocupată. „Să vă cereți iertare!” FOTO / VIDEO

La Mulți Ani Femeii Creștine! Un buchet fotografic de flori de la ActiveNews și un poem de Traian Dorz. EXPOZIȚIE VIRTUALĂ de Buna Vestire - 25 Martie
Recomandările noastre

Vine valul trei: ȘI VACCINAȚII VOR MURI! Scenariul oficial al Guvernului de la Londra care a speriat toți britanicii vaccinați cu o doză sau chiar două: 60-70% din morții valului trei vor fi din cei injectați. GRAFIC / DOCUMENT OFICIAL

Câți bani a primit președintele Colegiului Medicilor de la Big Pharma, inclusiv producători de vaccinuri Covid. De ce doctorul Daniel Coriu, autor de știri false, nu-i poate judeca pe cei peste 70 de medici care au făcut Apelul contra Dictaturii Covid
Secțiuni: Cultură Fotografia Zilei Prima pagină Știri
Locații: Uniunea Europeană
Organizații: OMS
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)